De cele mai multe ori, ideile creative de amenajări interioare sunt direcționate către living și bucătărie, fiind locurile din casă în care se petrece mai mult timp. Totuși, pentru o casă cu adevărat deosebită, dormitorul nu ar trebui trecut cu vederea. Amenajarea clasică, a patului în centru, încadrat de două noptiere, cu un dulap pe lateral, poate fi scoasă din banal, aplicând câteva trucuri simple. Inspiră-te din aceste idei pentru un dormitor original:

 

Un cadru de pat ieșit din comun

 

La intrarea în orice dormitor, atenția este atrasă inevitabil de pat – atât datorită mărimii sale, cât și prin amplasarea sa. Prin urmare, dacă vrei să-ți transformi dormitorul într-unul original și creativ, cel mai eficient mod ar fi să-ți concentrezi eforturile asupra patului și a cadrului său. Evita baldachinele romantice, cu perdele feminine. Nu doar că nu vor oferi acel plus de creativitate dormitorului, dar sunt destul de demodate și lipsite de originalitate. Există însă alte opțiuni deosebite, cum ar fi un cadru de pat încadrat între stâlpi de lemn cu aspect natural, înalți până în tavan. Dacă nu vrei să schimbi patul sau deja te-ai decis să cumperi un model mai discret, o altă variantă cu un puternic impact vizual este cea a panourilor decorative pentru pereți, plasate în zona cadrului de pat. Există o diversitate mare de modele și materiale, potrivite pentru orice amenajare: de la cea mai luxoasă, la cea mai rustică.

 

Utilizarea creativă a culorilor

 

Una din cele mai eficiente metode pentru a crește gradul de creativitate al amenajării dormitorului este prin paleta de culori utilizată. Coordonarea nuanțelor și introducerea contrastelor cromatice este esențială pentru orice amenajare reușită, însă uneori poate deveni o sursă de originalitate. De la pereții accent și tablourile cu pete de culoare, până la lenjeria de pat și pernele decorative, nu există detalii prea mici pentru a fi trecute cu vederea, în special dacă folosești culori puternice.

 

Totuși, atunci când alegi culorile pentru dormitor, originalitatea și aspectul plăcut nu sunt singurele criterii. Este de asemenea important să iei în considerare impactul psihologic al culorilor. Unele au un efect relaxant, așa cum este albastrul, iar altele un efect energizant. Și, în consecință, nu trebuie utilizate în mod excesiv în dormitor; cel mult, poți folosi culori precum galben și portocaliu ca accente care să echilibreze și să înveselească o amenajare mai sobră. Din fericire, nu trebuie să pornești de la zero: există mai multe resurse cu palete de culori speciale pentru dormitor din care să te inspiri.

 

Suprapuneri neașteptate

 

Realizarea de suprapuneri inedite în dormitor este potrivită doar pentru locuințele cu tavan înalt, dar are potențial spectaculos. Poți realiza o astfel de suprapunere deasupra patului, folosind diferite tipuri de scări: cu vang lateral sau central, închise sau deschise. În funcție de dimensiunea spațiului disponibil deasupra, dar și a nevoilor tale, poți folosi acea zonă în diferite moduri. Spre exemplu, ca un mic birou sau ca spațiu de depozitare, cu suporturi pentru haine și dulapuri deschise.

 

Corpuri de iluminat de tip statement

 

Dormitorul este una dintre camerele în care ai nevoie de un control cât mai bun asupra intensității luminii. Cu siguranță, nu este deloc practic să te limitezi la o singură sursă de lumină artificială. Conform Legenda Casei, o iluminare artificială optimă este una stratificată. Sursele de lumină fiind așezate la diferite niveluri pentru un confort ridicat. Aceasta reprezintă și o oportunitate de a aduce un plus de originalitate. Nu te limita la o lustră deosebită. Din contră, aceasta poate avea un model discret. Atenția să fie îndreptată către o lampă de podea supradimensionată sau către două lămpi de noptieră artizanale.

 

 

Sursă foto: Pexels

Related posts

Colţul verde care dă viaţă unei case, amenajarea grădinii

Adina Meyers

Decoruri fabuloase, inspirate din natură

Adina Meyers

Caracteristicile valoroase ale unui suport prosoape baie de calitate superioara

Adina Meyers