Home

Origami – arta decorațiunilor din hârtie

Origami este arta japoneză a plierii hârtiei. Veche de aproximativ 1000 de ani această tehnică este o activitate potrivită atât pentru copii, cât și pentru adulți. Este relaxantă, distractivă, dezvoltă creativitatea, iar obiectele realizate (flori, animale, vaze, stele etc.) pot fi folosite pentru a decora orice încăpere din casa ta.

Unele modele sunt simplu de realizat, altele necesită o mai mare îndemânare, dar și unele și altele sunt la fel de spectaculoase. Așadar, folosind doar niște coli de hârtie poți să oferi mai multă personalitate locuinței tale.

Un model simplu, dar de efect este cel al peștelui înger. Pentru această figurină vei avea nevoie de două hârtii pătrate, de culori diferite.

Iată care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru un astfel de pește:

  1. Cele două foi se așază una peste alta și se va lucra așa până la final;
  2. Se îndoaie pe jumătate, iar apoi pe diagonală;  
  3. Colțul din stânga sus se pliază către centru și se întorc foile;
  4. Se pliază cele două jumătăți atât pe vertical, cât și pe orizontal;
  5. Colțurile inferioare se trag în exterior; același lucru se realizează și cu cel superior;
  6. Astfel, din două colțuri – stânga jos și dreapta sus – se vor  crea înotătoarele peștelui;
  7. Coada va fi realizată prin îndoirea pe jumătate a colțului din dreapta jos.

Și…gata! Acesta este peștele înger. Poți realiza mai multe figurine, de mărimi diferite pentru un acvariu „falsˮ. Sau poți lipi câțiva pești pe o ramă foto. Sau poți confecționa niște magneți pentru frigider. Variantele sunt foarte multe; limita este doar imaginația ta.

În galeria foto vei regăsi mai multe imagini cu figurine origami.

Sursă: Hobby Origami, Zülal Aytüre-Scheele, M.A.S.T.

Sursă foto: www.pinterest.com

 

Related posts

DIY: tratamente anticelulitice. Scapă de celulită acasă‎!

Adina Meyers

Transport dulapuri, paturi și mobilă de bucătărie

Adina Meyers

Smart solution found for enlarging a bungalow

Adina Meyers