O casa care sa emane buna dispozitie este neaparat produsul unor minti nonconformiste si pline de idei. Pentru acest lucru este nevoie de proprietari deschisi la nou si cu idei inovatoare, dar si de specialisti dispusi sa se autodepaseasca la fiecare proiect. In acest caz, un buget extrem de mare nu este o cerinta esentiala, pentru ca ideile bune au nevoie in primul rand de entuziasm. Casa de vacanta pe care o prezentam astazi se afla la Runcu, o zona cu un potential turistic enorm, insa neexploatata si promovata la adevarata ei valoare.

Proprietarii spun ca au ales aceasta zona pentru a evita aglomeratia din statiunile de pe Valea Prahovei, intrucat doresc sa se relaxeze si sa se deconecteze de agitatia oraselor in zilele lor libere. Dupa ce au venit de mai multe ori in zona, in periplurile pe care le-au facut prin tara, in scurt timp s-au indragostit iremediabil de aceasta localitate mica si uitata parca de lume. Asa au decis ca acesta este locul ideal pentru a-si face o locuinta de vacanta in care sa se refugieze, in compania prietenilor apropiati, si unde sa isi exploateze pasiunea pentru sporturile extreme cu motor.

In prima faza, au cumparat o casa gata ridicata, cu un teren generos, cu gandul sa construiasca aici inca o cabana pentru oaspetii care aveau sa se bucure astfel de intimitate.

Acesta a fost motivul pentru care au inceput “vanatoarea” pentru noul proiect de casa, lasandu-se convinsi de o echipa de arhitecti tineri sa experimenteze ceva nou si nonconformist, rupt din peisajul rustic si montan care avea sa inconjoare cladirea. In final, au fost atat de incantati de rezultat incat au pastrat constructia noua pentru ei, in defavoarea celei vechi, ridicate dupa canoanele arhitecturii clasice. Nici nu avea cum sa fie altfel, tinand cont ca noua cladire este o adevarata “bijuterie”, pusa in valoare de terenul in panta pe care a fost amenajata o gradina luxurianta, plina de plante dintre cele mai putin obisnuite pentru zona montana din Romania.

Accesul este realizat cu ajutorul unei scari pavate cu piatra naturala, continuata cu o terasa de mari dimensiuni. Casa are un singurl nivel, doua dintre fatade fiind complet vitrate, asigurand lumina naturala din belsug in living.

O parte din subsol, gratie terenului in panta, gazduieste o crama in care proprietarul si-a realizat un adevarat muzeu al vinului, dar si o zona tehnica, unde isi obtine singur mai multe sortimente din “licoarea zeilor”.

Related posts

Cum sa iti pregatesti rapid locuinta pentru musafiri

Adina Meyers

Bucătărie organizată ca un mic bistro, într-un apartament colorat

Adina Meyers

Avantajele unui apartament la mansarda

Adina Meyers