Amenajari case Amenajari Interioare

„Ne-am îndrăgostit de această casă de cum am văzut-o”

Există un proverb care spune că „socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”. De adevărul acestor vorbe s-au convins și proprietarii casei din imagini care, deși ar fi vrut să achiziționeze o locuinţă în centrul Brașovului, s-au îndrăgostit de o frumoasă proprietate din zona Tractorul.

Text: Oana Voicu / Foto: Antonio Cioarek

Originari din Galați, proprietarii – un cuplu tânăr, cu doi copii de 9 și 11 ani − s-au relocat, în urmă cu trei ani, din orașul lor natal în Brașov. Deoarece intenționau să se mute cât mai repede, au dorit să cumpere o casă gata construită, dar care să le ofere tot confortul. Voiau neapărat ceva în centru sau pe Drumul Poienii, dar, după vizionarea mai multor proprietăți, și-au dat seama că terenurile erau foarte mici și înghesuite. La recomandarea unui prieten, au mers să vadă o proprietate în zona Tractorul, deși locul nu se număra printre cele preferate de ei. A fost „dragoste la prima vedere”, locuinţa îndeplinind toate criteriile (mai puțin zona): teren mare și plan, cu vedere spre Tâmpa, interior spațios, cu multe camere, garaj pentru trei mașini și cramă, apropierea de zona comercială, acces facil către centru, bazin de înot și patinoar în apropiere, foarte importante pentru cei doi copii etc.

În plus, imobilul ridicat în 2009 se vindea la cheie, mobilat și utilat, fiind disponibil imediat. Nu au mai stat deloc pe gânduri și l-au achiziționat.

Intreaga lor poveste, dar şi mai multe imagini, găsiţi în revista Casa Mea ediţia de septembrie 2016. 

Related posts

Casa bucovineana, inspirata din stilul austriac

Adina Meyers

Bucataria ca o simfonie de culori

Adina Meyers

Ce culori alegi in fiecare incapere?

Adina Meyers