LifeStyle

Lucrările la Cazinoul Constanța decurg conform planului

Arhitectul Radu Cornescu, liantul Primăriei Municipiului Constanța în ceea ce privește colaborarea dintre autorități, proiectanți și constructori, s-a declarat mulțumit de felul în care decurge restaurarea faimosului cazinou de la Malul Mării Negre.

 

Lucrările la unul dintre cele mai cunoscute vestigii din țară au fost demarate în primăvara anului 2020.

După ce monumentul art-nouveau a fost lăsat în paragină mai bine de 30 de ani.

Conform contractului în valoare de aproximativ 12 milioane de euro, reabilitarea Cazinoului din Constanța ar trebui să fie gata în luna mai a anului 2022.

Arhitectul și-a motivat optimismul în ceea ce privește respectarea termenului. Precizând că s-au luat toate măsurile ca lucrările să continue chiar și când temperaturile vor fi scădea:

„Eu cred că ne vom încadra în cei doi ani. termenul pe care l-a dat constructorul. Nu vor fi probleme pe timpul iernii pentru că au fost aduse calorifere provizorii și o centrală termică și se lucrează non-stop. Cei care lucrează la Cazino au făcut lucrări la Palatul Cotroceni, la Banca Națională, adică niște edificii destul de complicate. Am toată încrederea în acest constructor”, a declarat Radu Cornescu.

După ce va fi readus la viață, Cazinoul Constanța nu va rămâne doar unul dintre cele mai bune puncte de atracție pentru turiști, ci va putea fi extrem de folositor și pentru localnici. Întrucât va dispune de sală multifuncțională cu 200 de locuri. Dar și de o sală de festivități care va putea găzdui 150 de persoane.

Primarul Constanței s-a arătat însă îngrijorat de viitorul acestei minunate clădiri. Care urmează să fie predată autorităților locale după terminarea lucrărilor:

”Eu cred că, dacă Cazinoul timp de 250-300 de zile pe an nu va fi închiriat, vom avea o problemă în a-l menține. Sigur că ne vom asuma. pentru că, repet, e bastionul nostru, al Constanței.

Ne vom asuma că an de an va trebui să scoatem bani din buget pentru a-l întreține la standardele de calitate ce trebuie asigurate”, declara înainte de alegerile locale primarul ales al Constanței, Vergil Chițac.

Lucrările demarate în primăvara anului trecut au adus la lumină anumite aspecte interesante.

Spre exemplu, grinzile metalice nituite proiectate de faimosul inginer Anghel Saligny. Care sunt amplasate la subsolul clădirii. Nu vor fi schimbate, întrucât s-au păstrat în condiții foarte bune:

„Toate planșeele care se află între subsol și parter au fost ori consolidate ori înlocuite. în afară de grinzile lui Saligny care au rezistat foarte bine”, a declarat Radu Cornescu.

Pe lângă asta, pe parcursul lucrărilor au fost descoperite mai multe mesaje. Lăsate de cei care au luat parte la restaurările anterioare ale edificiului, respectiv cele din 1951 și 1986:

„Acest Cazinou este lucrat de către deținuți politici din anul 1951 luna 31 Decembrie. Condusă de Arhitectul Jojea Constantin(de fapt arhitectul Joja Constantin). Echipa de stucatori condusă de

Rusu A Ioan, Botoș Dumitru jud Arad, Jercău Constantin, Ciscău Gheorghe, Coraș Ionel, Sava Nicolae, Pop St. Ioan, Vlădescu Ilie, Hosu Petre, Hosu Ghegor, Voicilă Nicolae, Anastasiu Ștefan, Gorbovan Gh., Bamer Fidel și Morton Iuliu,” a fost mesajul găsit pe o bucățică de sac desprinsă din tencuială.

Radu Cornescu a explicat ulterior că lucrările realizate pe timpul comunismului s-au făcut în secret. Iar lucrătorii au fost deținuți politici. După cum reiese din mesajele găsite de-a lungul anilor.

Related posts

Antemergatoarele ii pot ajuta pe cei mici sa mearga corect si sa aiba mai mare incredere in fortele proprii

Adina Meyers

În aprilie, Plácido Domingo Jr. concertează pentru prima dată în România

Adina Meyers

Galeria de arta Goldart va invita la vernisaj!

Adina Meyers