Amenajari Exterioare Gradinarit

Lucrări de toamnă: cum să îngrijești corect trandafirii

Toamna este cel mai potrivit anotimp pentru îngrijirea optimă a trandafirilor, pentru că în acest sezon sunt implicate atât tunderea lor, cât şi pregătirea lor pentru iarnă, pentru iminentele momente de ger. Tunderea acestora se realizează deseori în februarie şi martie, însă trandafirii cu flori mari trebuie tunşi în mod obligatoriu şi pe parcursul toamnei, nu înainte ca temperaturile de 30 de grade de peste zi să dispară. Pentru că trandafirii merită atenția cuvenită, specialiștii FamousRoses.eu ne dau câteva sfaturi și trucuri de îngrijire a lor de care e bine să ții cont în perioada următoare.

Tăiatul (tunderea) trandafirilor înseamnă de fapt toaletarea acestora, la fel cum se toaletează până şi copacii pentru a nu li se rupe ramurile în urma acţionării factorilor meteorologici (vânt, furtună, strat gros de zăpadă). La trandafiri, până şi chiciura poate avea efecte negative, rupând tulpinile sau afectându-le serios.

Tăierea de toamnă nu este substanţială, nu este drastică, dar scade talia tufei (până la 50 cm pentru trandafirii de tip tufă) şi scurtează suficient ramurile; nu şi la trandafirii urcători, la care ramurile se taie numai primăvara. Toamna, trandafirii urcători trebuie pregătiţi pentru iarnă prin legarea ramurilor. În pregătirea trandafirilor pentru iarnă trebuie să ai în vedere chiar şi tăierea ramurilor altor plante care trăiesc lângă aceştia, numai aşa poţi să oferi un avantaj speciei de plante cu flori care te interesează. Supranumit "Eden Rose", Trandafirul urcator Pierre de Ronsard de pe FamousRoses.eu este cu siguranță cel mai cunoscut trandafir din lume și un "must have" pentru gradină. Cu o rezistență bună atât la căldură cât și la îngheț, acesta nu îți va da prea multe bătăi de cap, fiind totodată o alegere bună pentru a da "înălțime" grădinii tale, atât la figurat cât și la propriu, ajungând la o înălțime de peste 2 m.

Nu te limita la tăierea acestora!

Tăierea trandafirilor este numai începutul dintr-o serie de acţiuni cunoscute de grădinari şi de cei care au trandafiri de mai mulţi ani şi au văzut pe viu efectele măsurilor de îngrijire a acestor flori minunate, trandafirii. Se muşuroiesc bine, ca să supravieţuiască iernii.

Pasul doi este sa se aplice tratamentul fitosanitar: obţii o soluţie specifică pe bază de cupru (Zeama Bordeleza) şi stropeşti uniform trandafirii; preferabil cu o pompă de stropit sau cu orice altceva cu atomizor, pentru ca soluţia să se răspândească uniform. Ce se întâmplă? Diversele cicatrici de pe ramuri pot dezvolta boli specifice; soluţia pe bază de cupru face ca bolile specifice să nu mai apară, aşadar imunizează trandafirii la aceste boli. De asemenea, cuprul ajută la maturizare/lemnificare ale ramurilor și astfel acestea vor rezista mult mai bine la ger.

Muşuroirea: adăugarea de pământ

Soluţia specificată mai nu are rol anti-îngheţ, ajuta mult planta să reziste mult mai bine peste iarnă. Protejarea împotriva gerului înseamnă și altceva. Termenul de muşuroire se traduce prin acoperirea bazei trandafirilor cu pământ afânat. Practica aceasta poate ţi-e cunoscută, pentru că se întâlneşte şi la alte plante, nu numai la trandafiri. Pentru adăugarea de sol bine mărunţit, momentul optim, indiferent de tipul de trandafir, este sfârşitul lunii noiembrie.

Explicaţia ştiinţifică a utilităţii adăugării de pământ mărunţit este destul de simplă: afânarea izolează termic, pe când bulgării mari de pământ, unii lângă alţii, mai mult favorizează accesul aerului foarte rece spre altoiul plantei. În plus vor fi descurajaţi să vină şoarecii.

Responsabilitatea îngrijirii trandafirilor nu trebuie să apară la oameni numai o dată pe an, toamna, ci trebuie să fie prezentă constant. Trandafirii sunt organisme vii, în fiecare moment evoluează şi din această cauză au nevoie de îngrijire nu numai toamna, în scopul pregătirii pentru iarnă, ci şi primăvara – prin tundere, şi vara – tot prin tundere, dar şi prin irigare şi fertilizare. Tratamentul fitosanitar se face toamna în mod obligatoriu, dar dacă frunzele au o problemă de sănătate primăvara, nu se va aştepta până la toamnă ci se va acţiona numaidecât.

Iată că nu este uşor să te bucuri de trandafiri. Mai înainte, trebuie ca ei să se bucure de atenţia ta şi să simtă că te preocupi de ei.

Related posts

Cum amenajati un living in gradina?

Adina Meyers

Tendinte piscine: design, apa, caldura si lumina intr-o simbioza perfecta

Adina Meyers

10 metode pentru irigarea eficienta a gradinii

Adina Meyers