LifeStyle

Liderii proiectelor de top pentru copii au fost premiaţi la Gala Itsy Bitsy

Itsy Bitsy FM aduce recunoaştere şi susţinere liderilor care reuşesc să schimbe în bine viaţa copiilor. Oamenii Mari, care au stat în spatele celor mai apreciate 28 de proiecte caritabile, de tehnologie, sport, lectură, muzică, sănătate, programe pentru profesori, jurnalism, social media sau eco educaţie au fost aplaudaţi la Gala Itsy Bitsy – Lideri pentru Lideraşi de comunitatea creată în jurul singurului radio pentru copii şi părinţi.

Cei 10 lideri ai anului 2018, care au urcat pe scenă pentru a primi câte un Trofeu „Lideri pentru Lideraşi” sunt:

Liderul anului 2018 în jurnalism în educaţie: RALUCA PANTAZI, pentru proiectul “EduPedu.ro”. La această categorie au mai fost nominalizaţi liderii: Georgiana Ilie de la Scoala9 şi Ana-Maria Predilă de la Media10.

Liderul anului 2018 în social media: ROBERT DIACONEASA, pentru proiectul “Amintiri din Copilarie” – singurul vlog caritabil din România. La această categorie au mai fost nominalizaţi liderii: Ana Nicolescu (Digital Parents Talks) şi Sofia Frunză (Modern Dad's Challenges).

Liderii anului 2018 în acţiuni caritabile: CARMEN USCATU şi OANA GHEORGHIU, pentru proiectele Asociaţiei “Dăruieşte Viaţă”, "Bursa de fericire" şi "Noi facem un spital". La această categorie au mai fost nominalizaţi liderii Ana Raluca Chisu (Asociaţia KinetoBebe) şi Mihalea Nabar (World Vision România).

Liderul anului 2018 în programe pentru profesori: CRISTINA GHEORGHE, pentru proiectul “SuperTeach” care cuprinde conferinţe şi workshop-uri “Mentalitate deschisă în educaţie”. La această categorie au mai fost nominalizaţi liderii Silvia Toth (AVE România) şi Valentina Secară (Conferinţa de Educaţie Timpurie).

Liderul anului 2018 în educaţie prin lectură: BIANCA MEREUŢĂ, pentru comunitatea online „Ce le citim copiilor” şi cea mai mare bibliotecă privată pentru copii, din ţară. La această categorie au mai fost nominalizaţi liderii Amelia Gheorghiţă (Şotron, Festivalul Copilăriei) şi Iren Arsene (Festivalul Narativ).

Liderul anului 2018 în proiecte sportive: NADIA COMĂNECI, pentru toate acţiunile demarate prin intermediul Fundaţiei Nadia Comăneci. La această categorie au mai fost nominalizaţi liderii Ion Ţiriac şi Victor Hănescu.

Liderul anului 2018 în educaţie prin tehnologie: MĂRIUCA TALPEŞ, pentru produsele marca Intuitext. La această categorie au mai fost nominalizaţi liderii Bogdan Ionescu (Lexy), Mihaela si Valeriu Giurgiulescu (InfomediaPro).

Liderul anului 2018 în muzică pentru copii: DANA NĂLBARU, care prin compoziţiile sale a reuşit să ajungă atât la inimile copiilor cât şi la cele ale părinţilor. La această categorie au mai fost nominalizaţi liderii Eduard Petru Jighirgiu şi Nathalie Luca.

Liderul anului 2018 în sănătate pentru copii: Dr. ANA CULCER, pentru o viaţă în slujba medicinei şi îngrijirii copiilor. La această categorie au mai fost nominalizaţi liderii: Dr. Raluca Teleanu şi Dr. Cătălin Cîrstoveanu.

Leadership în eco-educaţie: KAUFLAND ROMÂNIA, pentru susţinerea proiectelor sociale ce vizează protectia mediului înconjurător, educaţia ecologică şi implicarea comunităţii în aceste direcţii.

„Primele persoane care influenţează viaţa unui copil sunt părinţii săi, iar mai apoi sunt cei care îl educă şi modelele din societate. Cu cât aceşti oameni sunt nişte lideri de valoare, cu atât copiii vor avea şansa să devină şi ei la fel. Copiii, lideraşii de azi (cum îmi place să le spun), au nevoie de un mediu propice dezvoltării lor, ca lideri de mâine.”, Nadia Tătaru, cofondatoare si directoare Itsy Bitsy FM.

 

A patra ediţie a Galei Itsy Bitsy – Lideri pentru Lideraşi s-a desfăşurat la castelul din inima capitalei – Le Chateau şi a adunat peste 300 de personalităţi din domeniul educaţiei, creşterii şi îngrijirii copiilor, precum şi reprezentanţi ai statului implicaţi în activităţi pentru bunăstarea copiilor. Ei şi-au exprimat dorinţa de a acţiona împreună mai departe, în toate aspectele ce ţin de viaţa copiilor, pentru ca aceştia să se dezvolte armonios şi să devină liderii de mâine.

Gala Itsy Bitsy a fost realizată cu sprijinul: Le Chateau – Castelul din inima Capitalei, SwitchMORN Coffee, Floria, Candy Brandy, Via Viticola, Cristina Nichitus – Photo Studio.

***

Brandul ITSY BITSY include singurul post de radio din România pentru părinţi şi copii, platforma online www.itsybitsy.ro, ateliere pentru părinţi şi copii şi evenimente pentru timpul liber în familie. Itsy Bitsy FM emite în eter în Bucuresti și în peste jumătate din teritoriul României. Lumea Itsy Bitsy o puteţi accesa oriunde şi oricând, prin intermediul aplicaţiei gratuite ITSY BITSY FM, disponibilă în GooglePlay şi AppStore.

Itsy Bitsy a inițiat și obținut, împreună cu partenerii săi, ca 1 Iunie să fie zi liberă naţională pentru toţi românii şi are în derulare iniţiativa strategică naţională de prevenire a bullying-ului.

Monica Popescu, PR Manager  Tel – 0726 24 04 94, monica.popescu@itsybitsy.ro

Related posts

Cand si de ce schimbam usile de garaj

Adina Meyers

5 motive pentru a folosi un umidificator în această iarnă

Adina Meyers

Sfaturi care sa te ajute sa mentii un mediu sanatos in casa ta

Adina Meyers