LifeStyle Retete

La masă cu zeii greci

Multe lucruri pe care le știm astăzi despre începuturile gastronomiei grecilor se datorează comediilor lui Aristophan și citatelor lui Athenaeus, dar și desenelor de pe vasele de lut. Mesele grecilor erau înainte destul de simple, bazându-se pe cele trei elemente care constituie triada mediteraneană: grâu, ulei de măsline și vin. La acestea se mai adaugau legume, fructe, brânzeturi și peşte. Cât despre carne, cu exceptia celei de porc, aceasta nu era o obișnuiță pe mesele oamenilor de rând din cauza faptului că era foarte scumpă.

De la triada mediteraneană la preparatele cu influențe orientale și asiatice

Deși și-au păstrat simplitatea culinară, grecii și-au diversificat bucătăria de-a lungul timpului, adăugând în meniu preparate pe bază de carne și rețete din bucătăriile turcă, bizantină, persană, arabă şi indiană. Pământul Greciei, potrivit mai ales pentru creşterea caprelor şi oilor, a contribuit la construirea renumelui brânzeturilor de aici, concurând în gastronomia internațională cu cele italienești și frantuzești. Astăzi, însă, tavernele devin neîncăpătoare când din bucătării răzbate mirosul de souvlaki, musaca, chiftele, giuvetsi (miel gătit), pastitsio (un fel de lasagna) sau gyros, toate preparate pe bază de carne.

Klefiko, rețeta haiducilor

Haiducii greci obișnuiau să prepare carnea de miel într-o groapă cu jar, rezultatul făcându-i și pe zei să fie invidioși. Astăzi secretul constă în condimentele folosite și coacerea cărnii un timp mai îndelungat. Pentru a obține un klefiko fraged și aromat, alege să marinezi carnea timp de 30 de minute în Vegeta Grill condiment lichid cu usturoi.

Pentru 6 porții de Klefiko, ai nevoie de 1 kg de carne de miel tăiată bucăți. Pregătește un vas termorezistent tapetându-l cu folie de aluminiu în 2-3 straturi petrecute, pentru a nu lăsa sucul să se scurgă. Așează în el trei sferturi din cartofii tăiați cuburi mari și o parte din rondele de ceapă eșalotă și usturoi verde. Între timp, rumenește ușor în ulei încins carnea marinată în Vegeta Grill condiment lichid cu usturoi, după care adaug-o peste patul de cartofi. Toarnă deasupra un amestec compus din uleiul rămas după rumenirea mielului, 100 ml de supă de legume, 100 ml de vin alb sec, puțin oregano și rozmarin. Adaugă cartofii, ceapa și usturoiul rămase și o legătură mare de patrunjel, tocat mărunt. La final, mai ai nevoie de 2 linguri de suc de lămaie, coaja rasă de la o jumătate de lămâie galbenă și o jumătate de lămâie verde. Strânge apoi folia de aluminiu peste întreaga compoziție și dă la cuptorul încălzit în prealabil, timp de aproximativ 4 ore. Înainte de servire, presară puțin patrunjel verde proaspăt și însoțește preparatul de un pahar de vin roșu.

Bunătăți de la poalele Olimpului

Grecilor le plac mult legumele, usturoiul, lămâile și măslinele pe care le servesc proaspete sau în mâncăruri condimentate cu cimbru, oregano, mentă, busuioc și mărar. De la o masă grecească care se respectă, însă, nu lipsesc peștele sau fructele de mare, dar nici brânzeturile din lapte de capră și de oaie.

La fel de apreciate sunt aperitivele Boureki (plăcințele cu carne și legume), salata de vinete sau sarmalele în foi de viță care se servesc cu vin, ouzo (băutură cu gust de anason) sau tsipouro (coniac). Deși nu gătesc ciorbe, grecii au câteva varietăți de supe delicioase precum vgolemono (supă din carne, peşte sau legume îngroşată cu ou, suc de lămâie şi orez), fasoladă, psarosoupă (supă cu peşte) şi trahana (un amestec de cereale fermentate şi iaurt). Dacă nu ai încercat baklavalele, rahatul, iaurtul cu miere, gogoșile cu scorțișoară loukoumades sau plăcinta cu cremă de la tejghelele care aduc un iz turcesc pe rafturile grecilor, nu ai desăvârșit experiența gastronomică în această țară în care parcă îl vezi pe Zorba dansând și spărgând farfurii la masa ta.  

Related posts

Cum să protejăm animalele de companie pe caniculă

Adina Meyers

Cum putem preveni răspândirea infecțiilor

Adina Meyers

Schimbări radicale pe piața imobiliară din România

Adina Meyers