LifeStyle

JUMPTHEGAP: Puterea designului de a face diferența

50% dintre produsele care vor fi folosite peste zece ani nu au fost încă proiectate. Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” a găzduit conferința jumpthegap pentru al doilea an la rând, cu scopul de a promova concursul internațional de design jumpthegap, punând în evidență puterea pe care designul o poate avea și oportunitățile oferite de design și arhitectură în soluționarea problemelor societății.

Invitatul special și juratul Valentin Vodev, de două ori câștigător al premiului Red Dot Design la categoria Red Dot Best of the Best, s-a folosit de experiența sa pentru a vorbi despre inovație, puterea designului și a unei competiții.

Justin Baroncea a subliniat cum funcționează imaginația în situația restaurării unor obiecte vechi, care altfel ar fi fost aruncate. Bazându-se pe experiența personală, a prezentat proiecte de design interior în care a refolosit mobilă din clădiri de birouri sau proiecte în care a implicat copii pentru a găsi noi utilizări sau forme diferite pentru obiecte vechi. Prezentarea sa a demonstrat faptul că designul este despre estetică, dar cea care primează este utilitatea.

Competiția de design jumpthegap oferă tinerilor arhitecți și designeri oportunitatea unică de a-și prezenta proiectele inovatoare și conceptele pentru spațiul băii, uitând în proiectele lor de limitele imaginație, depășind materialele și tehnologiile curente.

Competiția bianuală Jumpthegap se află acum la cea de-a șaptea ediție, organizată de Roca, care anul acesta sărbătorește 100 de ani, în colaborare cu Centrul de Design Barcelona. În acest an, concursul internațional de design oferă premii în valoare totală de 26.000 euro pentru trei categorii: studenți, profesioniști și sustenabilitate.

Persoanele interesate pot intra în competiție până pe 15 martie pe jumpthegap.net, își pot pregăti proiectele în decurs de o lună și le pot înscrie până pe 19 aprilie. 

Related posts

Saint-Gobain Rigips saluta deschiderea Salii Mari a Teatrului National Bucuresti

Adina Meyers

Diete care te ajuta sa slabesti fara infometare

Adina Meyers

Tefal Ultimate Pure, super-fierul pentru super-mame

Adina Meyers