Amenajari Interioare LifeStyle Proiecte de casa

inSIGN by Noblesse Group International a primit premiul pentru excelență în inovație în design interior

Pentru rezultatele excepționale obținute anul trecut, Studioul inSIGN by Noblesse Group International a primit premiul pentru excelență în inovație în design interior, în cadrul Designer Awards, organizat de publicația LUXlife MAGAZINE din Marea Britanie.

 Premiul pentru excelență în inovație este un program bazat pe merite, în care fiecare participant inclus în competiție este selectat de echipa de cercetare internă LUXlife MAGAZINE

Criteriile de evaluare a studiourilor de design interior se bazează în principal pe facilitățile și excelența serviciilor oferite de către acestea. În procesul de evaluare a participanților de către echipa de cercetare internă LUXlife MAGAZINE au fost luate în calcul o serie de criterii, cum ar fi: profilul companiei, calitatea și originalitatea proiectelor, soluțiile inovatoare de amenajare, premiile anterioare câștigate, prezența în social media, recenziile sau mărturiile clienților. În evaluarea participanților au fost luați în considerare factorii de mai sus, însă juriul intern nu se limitează doar la acestea, companiile de arhitectură și design interior participante fiind supuse unei analize intense și extinse.

Echipa de cercetare internă studiază mai multe categorii diferite, cum ar fi design interior, design de mobilier, arhitectură etc., apoi premiază studiourile de arhitectură și design care corespund cel mai bine criteriilor de evaluare. Fiecărui participant i se acordă un titlu unic.

Pe lângă Premiul pentru excelență în inovație în design interior, studioul inSIGN a mai primit distincția de “Best Interior Design Studio in Romania” în cadrul Architecture Awards.

Prin brandurile sale dedicate unui stil de viață frumos și valoros, compania Noblesse Group International a reușit de-a lungul timpului să primească numeroase recunoașteri internaționale pentru viziunea creatoare, proiectele deosebite și conceptul inovator care leagă toate brandurile sub motto-ul <<Add value to your lifestyle>>”, a afirmat Loredana Preda, CEO Noblesse Group International.

 

 

 

Related posts

Voi ce produse folosiți pentru păstrarea curățeniei?

Adina Meyers

De Ziua Copilului, Teatrul Odeon își deschide porțile pentru copiii de toate vârstele

Adina Meyers

O mansarda urbana discreta

Adina Meyers