Lucrările de închidere a balcoanelor sau logiilor de la parterul blocurilor erau propuse să poată fi realizate fără acordul vecinilor, însă autoritățile nu se înțeleg în legătură cu acest subiect.

Propunerea legislativă a ajuns la comisiile de specialitate din cadrul Camerei Deputaților, unde recent două comisii au propus mai multe amendamente de modificare. Astfel, față de propunerea inițială, doar cu acordul asociației de proprietari vor putea fi efectuate lucrări de închidere a balcoanelor sau logiilor aflate la parterul clădirilor de locuit multietajate, dacă modificările aduse construcției se efectuează din motive legate de securitate, de atenuare a efectelor noxelor, zgomotelor, gunoaielor, precum si pentru siguranța și sănătatea celor care locuiesc în apartamentul respectiv.

Asociațiile de proprietari care dețin titluri de proprietate asupra terenurilor din jurul condominiilor vor putea încheia contracte de locațiune, închiriere, folosință sau concesiune asupra acestora, precum și asupra terenului aferent condominiului cu proprietarii interesați, pentru extinderea spațiilor aflate la parter. Aceasta cu acordul adunării generale exprimat prin hotărâre adoptată cu 2/3 din numărul total al proprietarilor și acordul exprimat în scris al tuturor proprietarilor direct afectați.

Related posts

Clasic, rustic sau avangardist – tu cum ti-ai dori sa-ti amenajezi curtea?

Adina Meyers

23 de dormitoare impresionante cu vedere la mare

Adina Meyers

Climatizarea locuinței

Adina Meyers