LifeStyle

Incepe ISOVER Multi Comfort House – Concursul International de Arhitectura pentru Studenti 2016

Proiectele studentilor la arhitectura inscrise in Concursul International Isover Multi Comfort House, cel mai mare concurs pe tema caselor cu consum redus de energie, vor fi analizate in cadrul etapei locale, organizata pe 10 si 11 mai, in Bucuresti, la sediul Nod Makerspace.

Tema de anul acesta este dezvoltarea comunitatii din Brest, Belarus. Proiectele vor fi integrate in noul modul de eficienta energetica pe segmentul rezidential, adoptat de autoritatile din Brest. In elaborarea propunerilor lor, studentii trebuie sa tina cont de caracteristicile termice si acustice, siguranta, lumina naturala, elemente istorice si folosirea spatiului.

„Așteptăm cu interes rezultatele concursului ISOVER Multi Comfort House. Suntem convinsi ca proiectele propuse ne vor oferi idei interesante de explorat”, spune Nikolay Vlasyuk, Șef Arhitect  al orașului Brest.

Castigatorii etapelor nationale vor participa la etapa internationala, ce va fi organizata la Minsk, intre 25 si 28 mai.

La concurs s-au inscris peste 1.600 de studenti din 22 de tari, intre care, pentru prima data, studentii de la Universitatea din Johannesburg, Africa de Sud.

Din juriul de anul acesta fac parte profesori si specialisti ai facultatilor de arhitectura „Gheorghe Asachi” din Iași si „Ion Mincu”, Bucuresti: Arh. Adrian Moleavin, dr.arh. Radu Andrei, dr. Arh.Sergiu Petrea, con. Dr. Arh.  Radu Pana, PhD Eng.Mihaela Georgescu si prof.dr.arh. Marius Smighelschi.

Criteriile pe baza carora se va face jurizarea sunt cele legate de arhitectura, criterii tehnice legate de conceptul Casa Multi-Confort Isover si reducerea consumului de energie, dar si de cerintele locale.

Evenimentul, dedicat studentilor la arhitectura, are ca scop o mai buna diseminare a ideilor legate de eficienta energetica, precum si a dimensiunilor diferite de confort in randul acestor viitori lideri de opinie.

Concursul se bazeaza pe Conceptul Multi Confort ISOVER si a fost organizat pentru prima data la nivel international in 2005, in Bulgaria.

Incepand cu data de 10 mai, ora 16:00, expozitia de proiecte va putea fi vizitata la sediul Nod Makerspace din Bucuresti, Splaiul Unirii 160, in fosta Fabrica de Bumbac.

 

 

 

Related posts

Mihai Baractaru, primul roman calificat la Campionatele Mondiale Ironman, se aliniaza maine la start

Adina Meyers

Masina de spalat vase compacta Bosch a castigat premiul “Best of Best Interior Innovation 2011”

Adina Meyers

Furla deschide un magazin în Băneasa Shopping City

Adina Meyers