O familie de basarabeni a hotărât să facă o schimbare majoră în viaţa ei, mutându-se atât cu jobul, cât şi cu locuinţa în România, mai exact în cartierul Dâmbul Morii de la Periferia Braşovului.

Cei patru membri ai familiei s-au îndrăgostit de Braşov şi de relieful său, care îi face să se simtă atât de aproape de natură.

„Timp de doi ani, am căutat un teren pentru casă, am studiat toate zonele şi am văzut o mulţime de locuri, însă noi ştiam exact ce ne doream: să fim cât mai aproape de munte şi pădure.” Terenul pe care l-au ales se află în cartierul Dâmbul Morii, într-o zonă de deal, foarte aproape de canionul „Şapte scări” şi de rezervaţia naturală Piatra Mare. Uşor în pantă, proprietatea cu o suprafaţă de 700 de metri pătraţi are vedere spre munte, dar şi către valea înconjurată de dealuri.

În 2010 au cumpărat terenul, iar în 2011 au început să ridice casa, pe care au realizat-o în regie proprie. Au lucrat cu meşteri din zonă, însă, când a venit vorba de punerea în operă a unor finisaje şi decoraţiuni mai speciale, au apelat la artiştii din ţara natală.

Proiectul este opera proprietarului, care a colaborat cu tatăl său, de profesie arhitect. „Am dorit o casă cât mai practică din punctul de vedere al utilizării, cu spaţii generoase şi cu o zonă pentru oaspeţi separată de cea a familiei.”

Forma şi amplasamentul construcţiei au fost alese în raport cu poziţia faţă de munte, astfel încât toate camerele să beneficieze de o vedere cât mai frumoasă asupra masivului muntos. Astfel, locuinţa a primit o formă neregulată, cu faţada principală (cea dinspre munte) mai mare decât celelalte laturi şi cu ieşiri în consolă ce asigură dinamism arhitecturii.

Construită din cărămidă, pe structură de stâlpi şi grinzi din beton, vila este bine ancorată în sol, căci, la săparea fundaţiei, mare le-a fost surpriza când au dat de stâncă. Restul săpăturilor au fost realizate cu târnăcopul – fapt care denotă că terenul este foarte stabil.

Ridicat pe trei niveluri – demisol, parter şi mansardă –, imobilul are o suprafaţă utilă de aproximativ 270 de metri pătraţi şi o amprentă la sol de 90 de metri pătraţi. Acoperişul cu pante lungi şi foarte înclinate, specific zonei de munte, a primit o învelitoare din ţiglă de argilă, de la Tondach.

În ceea ce priveşte arhitectura exterioară, aceasta se remarcă printr-un mix de stiluri armonios îmbinate, astfel încât construcţia se integrează perfect în cadrul natural al zonei. Se observă atât influenţe ale cabanelor de munte austriece, cât şi predilecţia către un stil clasic românesc. Din dorinţa de a da intrării principale un aer mai impozant, proprietarul a transformat stâlpii de susţinere ai balconului şi acoperişului în coloane albe, cu capiteluri. Tot din raţionamente ce ţin de aspectul estetic, faţadele abundă în elemente decorative folosite cu bun-gust şi combinate frumos: placări cu cărămidă aparentă, socluri şi stâlpi îmbrăcaţi în piatră naturală, ancadramente la ferestre, balustrade elaborate, realizate din lemn şi fier forjat. Şi de această dată, proprietarul a fost autorul întregului concept de amenajare exterioară.

Atuurile casei

Peisajul care îţi taie respiraţia şi te umple de bucurie în fiecare dimineaţă când te uiţi pe fereastră este cel mai bun motiv pentru a renunţa la traiul în oraş şi a-ţi urma visul.

Gardul care împrejmuieşte proprietatea are un design rustic datorită acoperişului care îl protejează de intemperii şi datorită materialelor din care este realizat: lemn şi piatră.

Detalii care contează

Pentru a se putea construi pe el, terenul în pantă a fost mai întâi terasat; ulterior, terasele au fost puse în valoare în cadrul amenajării curţii, unele dintre ele fiind marcate prin gărduleţe decorative realizate din ziduri joase de piatră şi împletituri de nuiele.

Câteva tufe de buxus, transformate în adevărate opere de artă, decorează spaţiul verde din faţa casei.

Demisolul a apărut ca urmare a terenului în pantă, valorificând un nivel altfel pierdut.

Accesul pe terasa de la parter se face atât din living, cât şi din curte, pe o scară exterioară.

Fiecare terasă şi balcon beneficiază de câte un loc de relaxare şi contemplare a peisajului, prevăzut cu masă, scaune, băncuţe şi şezlonguri.

Idee

Porţile de la intrare au fost gândite de proprietar astfel încât să aibă un design asemănător cu cel al porţilor fortificate ale unui castel, de unde alăturarea lemn-fier bătut.

                       

Detalii tehnice

Amplasare: Braşov, Dâmbul Morii

Tipul locuinţei: vilă

Niveluri: 3 (D + P + M)

Număr camere: 6

Suprafaţă locuinţă: 270 mp

Suprafaţă teren: 700 mp

Anul construirii: 2012

Pentru imagini cu detaliile casei şi grădinii accesaţi galeria foto.

Text: Oana Voicu / Foto: Antonio Cioarek

Related posts

Iluminatul functional – o necesitate in bucatarie

Adina Meyers

Ai pod? Foloseste-l

Adina Meyers

50 Shades of Gray in designul interior

Adina Meyers