Practic

Idei clasice de decorare de Crăciun cu care e imposibil să dai greș

Crăciunul se apropie cu pași repezi, și, în același timp, se scurtează și timpul avut la dispoziție pentru decorarea bradului și a casei. Ca să intri cu adevărat în spiritul sărbătorilor, e necesar să amenajezi fiecare încăpere a casei. De obicei, ai la dispoziție două variante de la care să pornești în ceea ce privește stilul ornamentelor.

 

Poți fie să aduci noutate decorațiunilor din fiecare an, prin idei moderne care reinventează ideile tradiționale, fie să alegi opțiunile clasice, care nu se demodează. Decorarea clasică are avantajul că necesită mai puțin timp și mai puțin efort pentru a o realiza. În plus, e nevoie doar de câteva obiecte și culori ca să obții o atmosferă autentică.

 

 

Iată ideile de decorare de Crăciun care nu se demodează niciodată!

  • O masă decorată tradițional

Nu vei da greș la niciun eveniment de sărbători, dacă decorezi masa în mod tradițional. Acest lucru implică ornamente și decorațiuni pentru Crăciun din conuri și ramuri de brad, precum și lumânările, acadelele în formă de baston și nu numai. Adaugă la acest aranjament veselă și tacâmuri din materiale prețioase și vei crea o atmosferă magică. O altă variantă e aranjarea unui vas cu globuri argintii, care să confere un aer de distincție.

  • Decorează intrarea în casă

Pentru împodobirea ușii de la intrare, ai nevoie de coronițe de brad împodobite cu funde roșii. În plus, poți pune și un brad în miniatură cu alte elemente, ca sacul Moșului sau cutiile de cadouri.

  • Adu atmosfera de Crăciun și în dormitor

Pentru un efect magic și în această încăpere a casei, poți adăuga luminițe, care vor da prin nuanțele calde o ambianță plăcută. De asemenea, unele persoane decorează chiar și cadrul de lemn al patului, folosind ramuri de brad și decorațiuni în formă de cizmă.

  • Pune ramuri de brad pe balustradă

Și scările pot să capete culoare și mireasmă prin ramurile de brad. Amplasează-le pe toată lungimea balustradei. Le poți lăsa așa sau poți adăuga și alte decorațiuni. Cum ar fi conurile de pin, beteala albă, luminițele sau globurile roșii.

  • Optează pentru o înfățișare clasică a șemineului

Ca să obții un efect clasic, trebuie să te rezumi la combinația de verde și roșu. Decorațiunile în formă de cizme roșii sunt varianta cea mai cunoscută, dar poți adăuga și alte elemente în aceleași culori.

  • Decorează sufrageria numai cu alb și roșu

Aceste două culori vor da, cu siguranță, o atmosferă autentică de Crăciun. Roșul se îmbină foarte bine cu verdele bradului, în timp ce albul evocă zăpada de afară. Există multe modele de împodobire a bradului de Crăciun, dar este indicat să nu îl încarci foarte mult când optezi pentru aceste două culori.

Și șemineul și celelalte locuri unde alegi să pui decorațiuni ar trebui să fie cât mai simple. Vesela în culori potrivire dă cel mai bine, fie că e vorba de un ceainic, fie de un platou pentru prăjituri.

Crăciunul e o perioadă în care petrecem timp alături de familie, mai ales acasă. Ca să ai o atmosferă cât mai plăcută, poți decora întreaga toate camerele în mod tradițional, pentru a intra mai bine în spiritul sărbătorilor.

Related posts

Cele mai noi tehnologii pentru mașini de spălat: ce trebuie să știți înainte de a face o achiziție

Adina Meyers

2 în 1: bancă și suport pentru plante – construire pas cu pas

Adina Meyers

In ce investesc romanii pentru renovarea locuintei

Adina Meyers