Atunci când te hotărăști că a sosit timpul să îți decorezi sau să îți redecorezi locuința trebuie să faci o listă cu lucrurile care îți plac, pe care ai vrea să le incluzi în planurile tale de amenajare, dar și cu cele pe care intenționezi să le eviți cu orice preț. Orice detaliu poate fi o reală sursă de inspirație. De exemplu, culorile pe care le îndrăgești, muzica pe care o asculți, locurile pe care le-ai vizitat deja sau cele care sunt pe lista planurilor de călătorie, etc. Toate acestea îți vor „îmbogățiˮ casa, oferindu-i astfel un farmec aparte. Indiferent de stilul de decor pentru care vei opta, elementele care te definesc vor oferi personalitate întregului spațiu.

Astfel, dacă îți plac parfumurile, dacă ești pasionat de artă, dacă îți place să îți petreci timpul alături de prieteni în cafenele boeme s-ar putea să te intereseze stilul pe care îl adoptă francezii atunci când vine vorba despre amenajările interioare. Evident că acesta va fi adaptat în funcție de designul principal, dar vor exista elemente comune.

Când vorbim despre Franța ne gândim, poate, la Coco Chanel, una dintre cele mai mari creatoare de moda a secolului XX care a reușit să imprime eleganță și rafinament creațiilor sale. Și felul în care sunt amenajate cele mai multe locuințe din această țară exprimă caracteristicile menționate mai sus. Acest lucru este datorat, de exemplu, folosirii materialelor prețioase în cazul cuverturilor de pat sau al pernelor decorative.

Francezii sunt mari amatori de artă, au unul dintre cele mai cunoscute și vizitate muzee din lume – Luvru. De aceea vom întâlni în casele lor multe obiecte de artă – originale sau reproduceri, obiecte noi sau vintage. Acestea pun în valoare orice spațiu. Atenția acordată fiecărui detaliu va face diferența dintre o casă banală și una care îți va rămâne în memorie.

Parisul este considerat orașul iubirii, fapt care își pune amprenta și pe modul în care este decorată o locuință. Astfel, vom regăsi elemente precum aranjamentele din flori naturale.

O altă caracteristică a stilului francez de case o reprezintă ideea de lux. Prin urmare, se vor achiziționa obiecte de mobilier din lemn masiv, covoare din lână naturală, obiecte din porțelan, lustre impunătoare etc. Așadar, totul capătă un aer prețios.

În același timp, francezii sunt inovatori. În cazul designului interior aceasta se traduce prin îndrăzneala de a folosi culori îndrăznețe: turcoaz, roz, etc.

Așadar, dacă ești fan Franța și te gândești să îți exprimi admirația și prin intermediul amenajării interioare a locuinței tale, în galerie vei găsi câteva imagini care te pot inspira.

Sursă foto: https://www.facebook.com/BeautyEleganceMemories/

 

Related posts

Decor mediteraneean intr-o casa de la malul marii

Adina Meyers

E-Camere.ro – Camere supraveghere – Solutia eficienta la indemana celor interesati sa-si protejeze bunurile materiale si pe cei dragi

Adina Meyers

Criterii care sa te ajute sa alegi plita incorporabila potrivita pentru bucataria ta

Adina Meyers