La sugestia fanilor şi pentru a completa line-up-ul festivalului ”Old Blacks, Rock & More”, organizatorii au decis să mai invite două trupe foarte iubite de publicul de la noi. Aşadar, alături de Subcarpaţi, Viţa de Vie, Iedera şi Trupa Zero, la evenimentul programat pe 25 mai, la Arenele Romane, vor mai urca pe scenă Iris şi Trooper.
“Manifest ne-a făcut să privim cu respect realizările trecutului și ne-a dat impulsul de a păși cu încredere către viitor, eliberați de prejudecăți sau temeri”
După o pauză discografică de peste cinci ani, Iris revine cu “Manifest”, un melanj de clasic și nou, o piesă cu un sound inedit şi cu un puternic mesaj social. Single-ul, al cărui videoclip este regizat de Alex Ceaușu, redă în imagini problemele actuale, atât din țară, cât și de peste hotare.
“Este manifestul fiecăruia dintre noi. Ne dorim ca mesajul piesei să motiveze cât mai multe suflete, pentru că, așa cum și noi ne-am regăsit în povestea acestei piese, cu siguranță așa se vor regăsi milioane de români care, în ciuda tuturor greutăților de tot felul, reușesc încă să vadă frumusețea vieții în lucrurile mărunte.” spune Cristi Minculescu despre noul single al trupei.
Istoria discografică a trupei Iris începe în 1984, odată cu lansarea albumului Iris I. Următorul, Iris II, este cunoscut în primul rând pentru “Strada ta”, una dintre cele mai de succes piese ale trupei. A urmat apoi o lungă istorie muzicală, cu 16 albume lansate, zeci de hituri și o serie interminabilă de concerte, în ţară şi peste hotare. De-a lungul timpului, Iris a colaborat cu artiști precum Uriah Heep, Felicia Filip, Dan Bitman şi Puya.
Trooper a luat naştere în 1995 în Târgovişte. În cei peste 20 de ani de activitate, trupa a lansat opt albume de studio şi a susţinut peste 600 de concerte. De-a lungul timpului,Trooper a colaborat cu Blaze Bayley (ex Iron Maiden) şi a urcat pe scenă alături de nume mari, precum Iron Maiden, Scorpions, Deep Purple, Judas Priest, Whitesnake, Europe, Manowar, Nazareth, WASP, Prodigy, The Cult, Rasmus sau Malmsteen.
O altă trupă din line-up-ul ”Old Blacks, Rock & More” este Subcarpați, proiectul muzical care a revoluționat percepția românilor despre folclor și care împleteşte în mod inedit horele și doinele românești cu hip-hop-ul, trapul, dubstep-ul și sound-uri electro.
Nu putea lipsi din festival cea mai populară trupă de rock alternativ de la noi, Vița de Vie. În premieră pentru fani, pe 25 mai, la ”Old Blacks, Rock & More”, Vița de Vie va cânta piese de pe viitorul material discografic, ”Şase (-)”, inclusiv noul lor single, care se va lansa în luna martie 2018.
După o pauză de aproape 16 ani, Iedera revine pe scena rockului alternativ cu un setlist care va conține piese lansate în anii 2000, precum ”Am tricou cu Superman” sau ”Mai tare ca maneaua”, dar şi piese noi care se vor regăsi pe cel de-al doilea album al trupei, care va fi lansat în acest an.
Alături de Iedera va urca pe scenă şi trupa Zero, înființată în urmă cu 11 ani, care a mai colaborat de-a lungul timpului cu nume importante din industria muzicală româniească, printre care Andra, Fly Project, Marius Moga sau Alexandra Stan.
”Old Blacks, Rock & More” este un adevărat maraton muzical, care, pe parcursul a peste 7 ore de concerte live, îşi doreşte să aducă pe aceeași scenă trupe din toate zonele de preferințe, pe gustul celor care vor să retrăiască momente de nostalgie alături de idolii adolescenței lor şi să audă piesele noi lansate de acestea.
Festivalul este organizat de Sprint Media Group & JB Parker și comunicat de HTag PR. Până la data de 4 martie 2018, vă puteţi achiziţiona biletele cu 49 de lei de peiabilet.ro și bilete.ro.