Totul a plecat de la decizia proprietarului de a renunta la una dintre cele patru camere ale apartamentului pentru a transforma bucataria si camera adiacenta intr-un open space. Locuinta a devenit astfel mult mai primitoare si mai placuta vizual.

Dorinta proprietarului a fost sa transforme un spatiu nu tocmai primitor, asa cum se prezenta apartamentul in momentul achizitionarii, intr-un interior interesant, primitor si cald. Mai mult, nu dispunea de un buget nelimitat, ceea ce a facut ca sarcina designerului sa fie mai dificila, dar nu imposibila.

„Nu cred ca e neaparat greu sa amenajezi un spatiu daca bugetul este nelimitat sau foarte mare. Bineinteles ca trebuie sa ai un concept bun si sa faci alegerile corecte, insa situatia e alta atunci cand bugetul e mai redus… Trebuie sa jonglezi ca sa obtii efectul maxim cu o cheltuiala minima, ceea ce reprezinta o provocare in faza de implementare”, a afirmat Luciana Georgescu, designerul care s-a ocupat de acest proiect.

Practic, la intrarea in apartament, primul lucru care te intampina este diningul, o priveliste mult mai „apetisanta” decat un hol ingust, asa cum propunea layout-ul initial. Povestea locuintei se desfasoara firesc, pornind de la acest open space, care defineste paleta coloristica si finisajele ce se regasesc in toate incaperile. Mobila de bucatarie este realizata la comanda, dintr-o combinatie de PAL si MDF menita sa reduca costurile, dar fara sa faca rabat la calitatea estetica si practica. Placarea de sticla dintre blat si corpurile suspendate da pata de culoare necesara, reprezentand in acelasi timp un finisaj scump, de calitate, ce ofera intregii compozitii rafinamentul necesar.

Din holul care leaga camerele apartamentului a fost pastrat doar un fragment, placat cu oglinda pe partea cu dressingul, pentru a directiona traficul si pentru a functiona ca separator intre zone. Daca s-ar fi renuntat la el complet, spatiul ar fi devenit amorf, mai putin structurat.

Livingul nu s-a dorit a fi unul cu pretentii, insa s-a pus accent pe confort. Astfel, canapeaua cu puf este locul perfect pentru vizionarea filmelor, mai ales ca in incapere este montat un sistem home cinema. Mobilierul montat pe un perete intreg trebuie sa indeplineasca functii multiple: depozitare, expunerea decoratiunilor, echilibrarea proportiilor in incapere. Totodata, are si o functie estetica intrinseca, jocul volumelor si spatiilor inchise/deschise fiind atractiv si interesant ori de cate ori l-ai privi.

Proiectul este un exemplu perfect de implementare a unor idei foarte bune cu un buget mai putin amplu, dar cu rezultate foarte bune. Alternanta finisajelor scumpe cu cele mai ieftine, plasate in zone mai putin vizibile sau accesate, a permis investirea rezervelor financiare in finisaje de foarte buna calitate pentru baie si bucatarie, unde sunt solicitari zilnice la care nu orice fel de material face fata cu brio.
Intr-o baie de mici dimensiuni, evita sa folosesti prea multe culori. Combinatia de culori neutre aleasa de Luciana este ideala, mai ales daca tonul inchis e utilizat doar pentru accente.

Text: SpotOnDesign

Amenajare realizata de designerul Luciana Georgescu.

www.spotondesign.ro

 

Related posts

6 trucuri să schimbi fața casei tale fără investiții majore

Adina Meyers

Un espressor ales cu atentie iti poate face diminetile mai frumoase

Adina Meyers

Senzualitatea textilelor

Adina Meyers