Decor

Decoraţiuni naturale superbe, realizate din dovleci

În anotimpul recoltelor, sigur îţi doreşti să aduci în căminul tău un pic din atmosfera colorată şi poetică a toamnei. Şi pentru că, luna asta, vedetele sunt dovlecii, îţi arătăm cum să îi foloseşti altfel decât de obicei. Mici, mari, sferici, alungiţi, portocalii, albi, verzi sau tărcaţi, aceştia sunt foarte aspectuoşi şi uşor de transformat în cele mai frumoase decoraţiuni de sezon.

Vase inedite pentru aranjamentele de toamnă
Profită de bogăţia de culori, texturi şi forme a lunii octombrie şi decorează-ţi casa cu aranjamente vegetale încântătoare. Pentru realizarea acestora, natura îţi pune la dispoziţie tot ce îţi doreşti: frunze multicolore, legume, fructe, flori şi seminţe felurite. Indiferent de elementele pe care le alegi şi de modul în care le combini, ai grijă ca în prim-plan să fie simpaticii dovleci. Pe lângă faptul că sunt foarte decorativi, aceştia pot avea şi diverse roluri practice. Totul este să ai imaginaţie. De exemplu, poţi să îi foloseşti pe post de vaze sau chiar de ghivece, ca în imaginile de sus. În acest sens, ai nevoie de câteva exemplare rotunde, medii ca dimensiuni, de un cutter sau cuţit şi de o lingură. Decupează partea superioară a dovlecilor, scoate miezul şi seminţele cu ajutorul lingurii, după care aşază în interior un burete de florărie îmbibat în apă, în care fixează tijele florilor de toamnă preferate.

Idee
Seminţele de dovleac sunt foarte sănătoase şi hrănitoare, însă ele pot fi valorificate şi într-un alt mod. Colorează-le cu tempera şi foloseşte-le pentru a realiza împreună cu prichindelul tău un colaj de toamnă original. Mai întâi pictaţi pe o coală de hârtie un copac, iar după ce s-au uscat culorile, lipiţi amândoi seminţele pe ramurile şi la baza acestuia, astfel încât să sugeraţi ideea de frunze ruginii.  
 

Suporturi naturale pentru lumânări
Pe măsură ce zilele se micşorează şi vremea urâtă câştigă teren, este firesc să îţi doreşti mai multă căldură şi intimitate în locuinţă. Pentru a crea atmosferă, ai nevoie şi de o lumină specială. Câteva lumânări aşezate în suporturi naturale, realizate din tărtăcuţe, vor completa perfect aranjamentele din plante de sezon, o masă festivă sau o cină romantică. Obţinerea acestor decoraţiuni superbe este foarte simplă. Tot ce trebuie să faci este să decupezi dovlecii cu un cutter sau cuţit în funcţie de diametrul lumânărilor.

Sfat
Din meniul tău de toamnă nu trebuie să lipsească supa cremă de dovleac. Este delicioasă şi se prepară simplu şi rapid (în doar 30 de minute). Curăţă un dovleac de aproximativ 800 de grame, taie-l cubuleţe şi fierbe-l la foc potrivit, în apă în care ai adăugat sare şi câteva picături de ulei de măsline. Între timp, curăţă două cepe, o ţelină, doi-trei căţei de usturoi şi un ardei gras şi pune-le să fiarbă la foc mic împreună cu dovleacul. După ce au fiert, dă de o parte ceapa, usturoiul şi ardeiul, după care pasează cu mixerul dovleacul şi ţelina. Amestecă piureul de dovleac cu zeama în care a fiert, adaugă ulei de măsline şi condimentează cu sare şi piper după gust. Mai lasă să dea într-un clocot, apoi, după ce s-a mai răcit, aşază supa în vase naturale, din dovleci, şi ornează cu frunze de pătrunjel verde. Încântător, nu?

Foto: Shutterstock

Related posts

Decorațiuni festive pentru masa de Revelion

Adina Meyers

Call for Architects and Designers pentru albumul „Lifestyle Design Interior” 2021

Adina Meyers

Honeysuckle (roz caprifoi), culoarea captivantă menită să ne ridice moralul

Adina Meyers