O casă nu poate fi complet funcțională dacă nu vom integra, în construirea ei, toate elementele necesare care să confere siguranță și durabilitate în timp. Iar sistemul pluvial reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte pe care trebuie să le avem în vedere după ce am ridicat construcția.

Rolul jgheaburilor și a burlanelor metalice

Sistemul pluvial vine, de fapt, în completarea funcționalității prezente la nivelul acoperișului clădirii, indiferent că este vorba despre o clădire mare, despre un bloc sau despre o casă de locuit.

Astfel, rolul unui sistem pluvial eficient este cel de a dirija apa care provine din precipitații, astfel încât aceasta să se scurgă fără să afecteze fațada sau alte elemente din decor.

Altfel spus, cea mai importantă atribuție a jgheaburilor și burlanelor constă în menținerea la distanță față de pereți a apei de ploaie, a zăpezii și a gheții topite de pe acoperișul unei clădiri. În felul acesta, fațadele se păstrează curate, iar spațiul din jurul construcției va fi uscat.

Cât costă un sistem pluvial?

Una dintre cele mai comune întrebări pe care proprietarii o au atunci când vine vorba despre nevoia de a investi într-un sistem pluvial este cea referitoare la prețul jgheaburilor și a burlanelor. Ei bine, costurile totale ale unui astfel de montaj variază de la caz la caz, mai ales pentru că trebuie personalizat în funcție de caracteristicile fiecărei locuințe.

În plus, prețurile variază și în funcție de caracteristicile sistemelor pluviale, acestea fiind diferite de la producător la producător. De altfel, doar un specialist ar putea fi în măsură să stabilească prețul exact pentru tot ce înseamnă piese, accesorii și manoperă.

Ce sistem pluvial pot alege?

La ora actuală, ofertele prezente pe piața de specialitate sunt variate, așadar înainte de a alege, ar fi indicat să arunci o privire atentă peste toate avantajele oferite de fiecare în parte.

Câteva dintre aspectele la care să fii atent atunci când alegi sistemul pluvial se referă la materia primă utilizată. Ar trebui să optezi pentru un sistem rezistent la coroziune în condiții de umiditate permanentă, la intemperii precum și la radiații UV. De asemenea, realizarea detaliilor sistemelor pluviale impune cerințe exigente în ceea ce privește materialele utilizate.

Dacă ești în căutarea unor jgheaburi și burlane metalice care să combine aspectul estetic cu funcționalitatea, poți opta pentru sistemul pluvial Scandic de la RoofArt.

Având în vedere calitatea materiei prime, și anume oțelul nordic SSAB, acest sistem de jgheaburi și burlane își dovedește eficiența în timp datorită caracteristicilor sale avantajoase.

Compania RoofArt are o experiență de peste 17 ani în producerea sistemelor pluviale, iar datorită tehnologiei și a utilajelor de ultimă generație folosite, produsele sale sunt îmbunătățite în mod constant.

Toate elementele sistemului de jgheaburi și burlane Scandic sunt produse în conformitate cu standardele europene.

Ce avantaje oferă instalarea unui sistem pluvial Scandic

  • Are o aplicabilitate extinsă, astfel că poate fi utilizat cu ușurință atât în cazul clădirilor istorice, cât și a locuințelor private, dar și la halele industriale sau în construcția blocurilor;
  • Montajul elementelor este foarte facil;
  • Asigură o bună funcționalitate pe o perioadă lungă de timp;
  • Are un design plăcut și poate fi disponibil într-o paletă variată de culori: negru, brun maro, cărămiziu, gri metalic, verde crom, roșu, vișiniu, roșu cărămiziu;
  • Are îmbinări ermetice asigurate de garniturile de etanșare;
  • Prezintă o rezistență mare la sarcini datorită rigidizării elementelor.

Related posts

Castigatorii Concursului European al Montatorilor de Pardoseli au fost desemnati

Adina Meyers

Renoveaza-ti acoperisul cu tigla ceramica Tondach

Adina Meyers

Alukönigstahl România, specialistul în sisteme de aluminiu, oțel și PVC de cea mai înaltă calitate

Adina Meyers