LifeStyle

Daruieste copilarie maine la Gymboland Promenada intre orele 17:00-19:00

Pe 8 decembrie, între orele 17 – 19, vă așteptăm cu drag la Gymboland Promenada, la evenimentul care încheie seria de ateliere creative caritabile Dăruiește Copilărie! – organizate de United Way România, în parteneriat cu Gymboland.

Sute de copii s-au jucat creativ sub îndrumarea trainerilor de la Asociația Lume Bună, în beneficiul copiilor defavorizați, susținuți prin programele United Way România, pentru ca și ei să se bucure de copilărie și de dreptul la educație de calitate.

Pe 20 octombrie, 3 și 17 noiembrie, la atelierele Dăruiește copilărie! din locațiile Gymboland Mega Mall, AFI Palace, Băneasa Shopping Center și Promenada, copiii au creat lucrări în tehnici mixte (desen, pictură, colaj). 

Micuții artiști și-au donat lucrările realizate, iar acestea vor putea fi admirate și licitate silențios în timpul evenimentului din 8 decembrie, din Gymboland Promenada, alături de creații semnate de artiști și designeri români consacrați, care au avut generozitatea de a se alătura cauzei United Way – prevenirea abandonului școlar și susținerea copiilor din familii vulnerabile pentru a putea merge la școală și a-și continua educația. 

Le mulțumim copiilor (și părinților lor) care au susținut această campanie, precum și artiștilor care ne ajută să oferim copilărie tuturor, indiferent de mediul în care s-au născut: Ștefan Câlția, Ana Wagner, Cristian Samfira, Laura Hîncu, Oana Vasiloiu, Mihaela Zvîncă, Gabriela Secărea, Teli Iacșa, Lali Torma, Simina Filat, Shukar Bijoux, Irina Dimiu, Oana Diaconu, Mihaela Bachmann, Silviu Flețan, Renata Scorobete, Alina Carp, Mihaela-Doina Rădulescu.

Vă așteptăm cu drag la eveniment, să dăruim împreună copilărie!

Related posts

5 plante de ceai pe care le poti cultiva acasa

Adina Meyers

Delta Studio sărbătorește primul an al unui nou showroom de succes: Cluj-Napoca Parklake

Adina Meyers

Atenție, șoferi! Din 20 ianuarie se schimbă tarifele de rovinietă

Adina Meyers