Practic

Cum să scapi de o parte din facturi fără investiții prea mari. 3 sisteme economice pentru o casă independentă energetic

Cu siguranță te-ai gândit de multe ori cum ar fi să nu mai fii nevoit să plătești facturi și să fii independent energetic. Însă independența energetică are, și ea, un cost destul de ridicat. Un sistem de panouri fotovoltaice care să alimenteze cu curent întreaga casă nu e deloc ieftin și nici ușor de instalat. Tocmai de aceea, exact oamenii care ar avea nevoie de aceste progrese tehnologice nu au acces la ele. Din fericire, există și sisteme energetice complementare, care te pot ajuta să-ți reduci considerabil facturile lunare de energie, iar asta fără să fii nevoit să mai pui o ipotecă pe casă. Astfel, chiar dacă nu îți vor elimina complet facturile, poți folosi aceste sisteme pentru a economisi multi bani pe termen lung. Iată 3 dintre cele mai puțin cunoscute:

 

Panourile solare cu boiler

 

Acestea nu trebui confundate cu panourile solare normale sau cele fotovoltaice, întrucât operează într-un mod cu totul diferit. Panourile fotovoltaice transforma energia solară în electricitate, pe care o furnizează apoi locuinței tale. În contrapartidă, panourile solare cu boiler folosesc energia termică a Soarelui pentru a încălzi apa care circulă prin instalațiile lor. Acestea sunt instalații pentru încălzirea apei menajere și nu pentru furnizarea de electricitate.

 

Deși sunt foarte eficiente, aceste sisteme au un preț mult mai redus decât sistemele cu panouri fotovoltaice, a căror instalare necesită investiții serioase. În plus, panourile solare cu boiler se instalează rapid, sunt ușor de folosit și nu au nevoie de multă muncă de mentenanță, lucru care le face o opțiune perfectă pentru cei cu bugete reduse.

 

Kit-uri de iluminat inteligent

 

Iluminatul casei tale reprezintă o mare parte din factura ta lunară de curent. Becurile ineficiente, luminile care rămân aprinse degeaba. Un kit de iluminat inteligent folosește becuri performante care au o durată mai lungă de viață și consumă mai puțin curent electric. Iar ca să economisească și mai mult pentru tine, un sistem inteligent de iluminat poate fi programat să oprească luminile între intervale prestabilite și să eficientizeze consumul de curent atunci când vrei să faci economie.

 

Majoritatea sistemelor inteligente de iluminat pot fi controlate cu ușurință din telecomandă, de unde le poți opri și porni, le poți seta să se aprindă la ore prestabilite în timpul dimineții și poți seta intensitatea sau chiar temperatura de culoare a luminii. Sistemele inteligente de iluminat sunt eficiente și economice, iar partea cea mai bună e că vin echipate cu opțiuni de care nu poți avea parte altfel. Și cu toate că impactul lor asupra facturilor lunare va fi considerabil, prețul unui astfel de sistem e foarte rezonabil.

 

Sisteme independente de alimentare cu apă

 

Conform Science Direct, sistemele descentralizate de apă potabilă sunt un factor de progres, întrucât sistemele centralizate pot fi deficitare sau chiar non-existente în unele zone ale lumii. Poți reduce foarte mult costurile alimentării cu apă a locuinței tale, dacă folosești un sistem independent de alimentare cu apă. Cu ajutorul unui hidrofor sau al unei pompe submersibile, poți instala propriul sistem de alimentare cu apă.

 

Sigur, va fi nevoie de puțină muncă de săpat și vor trebui montate țevi și filtre pentru apă, însă la final te vei alege cu o rețea proprie de apă, care nu depinde decât de pânza freatică. Astfel, nu doar că vei economisi bani pe termen lung, dar te vei alege și cu o rezervă permanentă de apă, direct în locuința ta. Aceste sisteme sunt simple și foarte ușor de instalat, iar costurile lor sunt foarte rezonabile. Mai mult decât atât, nu vei mai avea parte niciodată de zile în care apa să fie oprită din cauza unei defecțiuni tehnice, cum se întâmplă uneori chiar și în orașe.

 

 

Sursă foto: Shutterstock

 

 

 

 

Related posts

Cauți idei pentru amenajarea unui dormitor matrimonial? Iată-le pe cele mai romantice

Adina Meyers

BATERII LUX iti dezvaluie cele mai performante baterii bucatarie cu functii moderne si design minimalist

Adina Meyers

Culori vii si materiale translucide

Adina Meyers