Practic

Cum sa creezi o zona reper in locuinta ta

Despre importanta crearii unei zone de reper in orice incapere a locuintei s-a tot discutat de-a lungul timpului, fiind vorba de un element fundamental al designului interior. Zona de reper este, practic, punctul central al oricarei incaperi. Aici zboara pentru prima data privirea celor care iti trec pragul, iar in jurul sau incepe orice amenajare, fiind in acest fel mult mai usor sa ajungem la un rezultat final atractiv.

Avand acest lucru in minte, este important sa ne asiguram ca am ales chiar de la inceput cea mai potrivita zona pentru a crea punctul central al incaperii. Despre acest lucru, precum si despre alte aspecte interesante, vom discuta mai multe in randurile urmatoare.

Intr-o situatie ideala fiecare camera a casei tale are deja un punct de interes, o zona centrala care sa capteze atentia. Intr-un astfel de caz ne este cel mai usor sa amenajam locuinta.

Printre cele mai comune zone de reper care pot exista deja se numara ferestrele si peisajele pe care le ofera acestea (putem profita la maxim de pe urma lor prin evitarea folosirii unor perdele foarte groase, sau chiar deloc – ochiul va zbura automat catre geam si ceea ce se poate vedea pe el), semineele (fac atmosfera mult mai calda si placuta), rafturile, tavanele acoperite cu plafon, peretii care formeaza diferite unghiuri si multe altele.

Desigur, majoritatea situatiilor sunt cele in care trebuie sa cream chiar noi zona reper, atractia principala a incaperii. Va trebui sa depunem putin mai mult efort aici, dar nu este deloc imposibil sa ajungem la o solutie care sa imbunatateasca semnificativ decorul camerei. Sunt foarte multe optiuni pe care le putem alege:

– Accentuarea unui perete – de obicei putem muta intreaga atentie catre peretele opus usii de la intrare prin folosirea unui tapet cu modele si texturi interesante;

– Artwork / cover art – ilustratiile si fotografiile amplasate pe un perete la nivelul ochilor pot constitui o importanta zona de interes;

– Obiecte de mobilier – ele pot fi folosite in special in cazul sufrageriilor si dormitoarelor.

Evident, si aici pot exista cateva greseli pe care le putem realiza si care pot face ca rezultatul final sa nu fie unul placut sau sa ofere senzatia de „greutate”, sufocare. Cea mai comuna greseala pe care multe persoane o fac este legata de alegerea a mai multor puncte centrale. Acest lucru nu face altceva decat sa il faca pe privitor confunz. Cu siguranta nu vrei asta.

O alta greseala destul de frecventa este ignorarea iluminarii. Bun, iluminarea este ignorata si in alte situatii, insa in cazul de fata ea chiar joaca un rol important. Mai exact, trebuie retinut faptul ca fiecare punct de reper trebuie sa fie iluminat individual, astfel incat sa il scoatem si mai mult in evidenta. Alegerea unor corpuri de iluminat separate este asadar necesara.

Pe final nu ne mai ramane altceva de facut decat sa mai scoatem inca o data in evidenta faptul ca alegerea unei zone reper in locuinta ta este o parte fundamentala a designului interior.

Related posts

Și jucăriile au nevoie de organizare

Adina Meyers

Sfaturi la mutarea în casă nouă

Adina Meyers

Cum sa ai grija de locuinta ta, pe termen lung

Adina Meyers