Amenajari Exterioare

Cum înfrumuseţăm faţada casei 2?

Vorbeam într-un articol anterior despre modalitaţile de a personaliza faţadele casei şi despre felul cum exteriorul casei reflectă personalitatea proprietarilor. Am discutat despre trei dintre elementele care pot influenţa decisiv aspectul exterior al unei case – culorile faţadei, ancadramentele, placările -, iar astăzi vom reveni cu încă patru modalităţi de a înfrumuseţa faţada casei.

4. Uşa de la intrare

Un mod interesant de a decora faţada unei case este chiar uşa de la intrare. Iniţial, acest obicei a apărut în Anglia, după care a luat amploare în America. Surprinzător, o uşă care contrastează puternic cu restul casei nu arată deloc rău (presupunând că în rest aţi folosit nuanţe ale aceleiaşi culori: gri, ivoire etc.). Personal, n-am încercat niciodată acest procedeu, dar recunosc că arată foarte bine şi că îl voi experimenta cu prima ocazie.

5. Obloanele

Sunt un exemplu perfect al principiului lui Louis Sullivan, potrivit căruia forma urmează funcţiei. Arată foarte bine, pot să sublinieze sobrietatea sau veselia unei case, dar totodată au o funcţie clară: vă protejează de soare atunci când doriţi să dormiţi până târziu şi securizează locuinţa.

6. Jardinerele

Înveselesc faţada şi îi dau viaţă mai ales atunci când decorează ferestre franţuzeşti (cele care sunt până în podea şi au în faţă o balustradă).

7. Luminile exterioare

Pot fi un alt decor important. Dacă folosiţi ancadramente, placări din cărămidă, obloane, acestea pot fi completate cu obiecte de iluminat din fier forjat clasic sau minimalist, atârnate de tavanul verandei, sau cu aplice montate pe pereţi, aşezate într-un ritm şi la o distanţă potrivită. Le puteţi vopsi în culorea jgheaburilor şi a burlanelor sau în alte culori decât cărămiziul atotprezent. În cazul în care aveţi o casă minimalistă sau bogat decorată, puteţi utiliza lumini arhitecturale chiar în curte, îndreptate către imobil.

Citeşte prima parte a articolului aici: https://casamea.ro/cum-infrumusetam-fatada-casei/

Material realizat cu sprijinul arhitectului Gabriel Ciobanu, Pianoterra, tel.: 0722.355.930,

e-mail: gabriel.ciobanu@pianoterra.ro, web: www.pianoterra.ro

Foto: Sutterstock

Related posts

Tendinte piscine: design, apa, caldura si lumina intr-o simbioza perfecta

Adina Meyers

Poți amenaja o bucătărie chiar și într-un spațiu mai puțin generos

Adina Meyers

Cum alegi plasa pentru terenul de fotbal?

Adina Meyers