Practic

Cum alegi sistemul de alarmă pentru casă?

În perioada estivală, când toată lumea pleacă în concediu, au loc cele mai multe spargeri de locuințe. Dacă nu vrei să te numeri printre cei păgubiţi şi cu vacanţa compromisă, înainte de a te îndrepta spre meleagurile mult visate, lasă-ţi casa în siguranță, protejându-o cu un sistem de alarmă eficient. Mai multe informaţii şi sfaturi utile ţi-am pregătit în acest articol.

Un sistem de alarmă antiefracţie este un dispozitiv de protecţie necesar pentru orice locuință, care îşi dovedeşte utilitatea în special atunci când lipseşti de acasă o perioadă mai lungă. În momentul actual, pe piaţa de profil sunt disponibile o multitudine de astfel de sisteme, de la modele simple, accesibile oricărui buzunar, până la modele complexe, de ultimă generaţie, care au prețuri pe măsură.
Înainte de a achiziţiona un sistem de alarmă, te sfătuim să ai în vedere mai multe aspecte, printre care perimetrul pe care urmează să-l protejezi, numărul de camere, dar şi pericolele la care crezi că este expusă proprietatea ta (efracţie, incendiu, inundaţie). Cu alte cuvinte, atunci când mergi la magazin, ar fi bine să știi exact ce funcții vrei să aibă acest sistem, ce grad de protecție, dacă este necesar să-l completezi cu un sistem de supraveghere etc.

Din ce este compus un sistem de alarmă?
Indiferent de configurația pe care o are, un sistem de alarmă este compus din: centrală de alarmă (sau panou de control), tastatură (responsabilă de activare/dezactivare), telecomandă, sirene, senzori de intrare (montaţi la uşi şi geamuri), detectoare de mişcare, buton de panică (ce permite anunţarea firmei de pază şi protecţie în cazul unei eventuale efracții).

Dintre toate componentele amintite, centrala de alarmă și detectoarele joacă rolurile cele mai importante. Centrala sau „paznicul” este unitatea principală de procesare, la care sunt legați toți senzorii, tastatura, sirena și modulele suplimentare. Se montează în apropierea uşii de intrare în locuință, având funcția de a procesa informațiile primite de la senzori și de a transmite un impuls către sirenă, care oferă un semnal acustic și vizual.
Există două tipuri de centrală de alarmă: cu comunicator în rețeaua de telefonie fixă şi cu comunicator în rețeaua de telefonie mobilă. Dacă optezi pentru o centrală de alarmă cu comunicator în rețeaua de telefonie fixă, trebuie să știi că, în caz de efracţie, vei fi apelat pe telefonul mobil de pe telefonul fix. În cazul în care preferi a doua variantă, adică o centrală de alarmă cu comunicator GSM, aceasta va utiliza o reţea de telefonie mobilă GSM. În acest sens, este necesar să introduci în centrala de alarmă o cartelă SIM valabilă.
Senzorii sau „santinelele” sunt de mai multe tipuri: de mișcare, de fum, gaz sau apă. De pildă, cei care detectează mișcarea se instalează în zona căilor de acces (uși, holuri), pe tavan sau pereţi, dar și în orice încăpere predispusă la efracție, pe care dorești să o supraveghezi (living, dormitor, balcon, terasă etc.).  
Tastatura trebuie montată lângă centrală. Dacă nu ţii neapărat să ai un model de ultimă oră, cu ecran tactil, poţi opta pentru o tastatură simplă, cu butoane și cu un mic ecran LED. Te asigurăm că o să fie suficientă.
Sirena poate fi de exterior sau de interior și se instalează într-un loc cât mai vizibil. Astfel, în cazul în care intră un hoț în casă, sistemul de alarmă va porni sirena interioară şi exterioară, apelând automat numerele de telefon din lista prestabilită: poliţia, firma de pază şi protecţie, proprietarul etc.

Sistem de alarmă cablat sau wireless?
Indiferent că preferi un sistem de alarmă clasic, cu cabluri, sau unul wireless, este bine să știi că și unul, și altul oferă un grad de securitate ridicat. Cu siguranță, cele două tipuri de sisteme de alarmă se diferențiază cel mai mult atunci când vine vorba de partea estetică. Un sistem de alarmă cablat presupune o multitudine de cabluri care, chiar dacă sunt camuflate cu manșoane de plastic, strică aspectul casei. Apoi, operațiunea de mentenanță nu este tocmai comodă – uneori, se ajunge chiar în situaţia de a sparge pereţii pentru a scoate firele. În ciuda acestor neajunsuri, un sistem cablat reprezintă cea mai bună alegere atunci când ţi-ai propus să supraveghezi un perimetru mare – de exemplu, o vilă.
În schimb, montarea unui sistem de alarmă wireless se face mult mai simplu, „curat”, fără să fie nevoie să tragi fire în toată casa și să strici pereții. Apoi, mentenanța nu pune nicio problemă. În cazul în care dorești să adaugi un modul nou la sistem sau să elimini o componentă care nu mai este de folos, tot ce trebuie să faci este să o decuplezi de la alarmă. De asemenea, alarma wireless este mai ușor de accesat de la distanță. Totul este să ai în casă un router wireless. Există însă și un dezavantaj: riscul de a pierde semnalul wireless sau de a nu „acoperi” tot perimetrul dorit.
Atenție! Dacă ai achiziționat un sistem de alarmă antiefracție, pentru montarea acestuia, este obligatoriu să apelezi la serviciile unei firme autorizate de IGPR. În caz contrar, există riscul ca cei care ţi-l instalează să se reîntoarcă și să-ţi spargă casa.

Cât costă un sistem de alarmă antiefracție?
Un sistem de securitate inteligent presupune o investiţie pe măsură, însă totodată îţi oferă posibilitatea să vezi de pe telefonul tău, din orice colț al lumii te-ai afla, ce se întâmplă la tine acasă. Preţul unui sistem de alarmă simplu porneşte de la 300 de euro, iar unul mai complex poate ajunge până la 2000 de euro. Un model simplu este suficient pentru protejarea garsonierei, apartamentului sau garajului, însă, dacă vrei ca acest sistem să dispună de funcții mai multe și mai complexe, va trebui să investești mai mult.

Câteva sfaturi utile
Pentru a ţine hoţii cât mai departe de proprietatea ta, nu este suficient să-ţi dotezi locuinţa cu un sistem de alarmă performant, ci trebuie să ţii cont şi de anumite sfaturi. Iată câteva dintre ele:
– nu anunța în public sau pe reţelele de socializare că pleci în vacanță;
– evită să vorbești cu persoanele necunoscute despre bunurile din locuința ta;
– nu posta pe site-urile de socializare imagini cu lucrurile de valoare pa care le ai acasă;
– nu primi pe oricine în căminul tău;
– dacă pleci de acasă pentru ceva timp, fă în așa fel încât să poți accesa de la distanţă sistemul de alarmare, să te poți conecta live la camerele de supraveghere și să poți alerta 112, în caz de nevoie.

Foto: Shutterstock

Related posts

4 stiluri de amenajare a mesei, recomandate de Chic Ville, pentru aceasta toamna

Adina Meyers

Masa intr-un cadru intim propus de Mobexpert

Adina Meyers

Decor exotic, din natura

Adina Meyers