Amenajari Interioare

Cum alegi masa potrivită pentru zona de dining? 5 aspecte de luat în considerare 

Zona de dining poate deveni zona centrală a bucătăriei sau a spațiului deschis dintre aceasta și sufragerie. Dacă până acum ai ignorat importanța acestui element esențial, amintește-ți de momentele petrecute alături de întreaga familie în jurul mesei, în copilărie. Oferă aceeași experiență copiilor tăi și celor dragi cu ajutorul unei mese de dining aleasă în cel mai potrivit mod. Ți-am pregătit un mic ghid care să îți susțină eforturile de a găsi masa ideală pentru spațiul din locuința ta:

Ia măsurători

Este foarte important ca înainte de a achiziționa masa de dining pentru bucătăria sau sufrageria ta să iei măsurătorile corecte. Poate fi tentant să alegi o masă la o primă vedere, în magazin sau online, dar este posibil ca mai apoi să te chinui să o integrezi în spațiul tău de dimensiuni mai mici. Ai sute de produse din care poți alege odată ce stabilești cât de mare trebuie să fie masa, dar și ce formă ar fi cea mai potrivită pentru aceasta.

Măsoară lungimea și lățimea spațiului în care vrei să instalezi masa de dining, iar apoi scade între 80 și 100 de centimetri din fiecare dimensiune. Este recomandat ca în jurul mesei să mai ai 90 de centimetri liberi, pentru ca aceasta să se potrivească și să ai suficient spațiu liber în jurul ei.

Decide care este forma potrivită

Pentru a-ți fi cât mai ușor să faci o alegere bună, decide din timp care este forma potrivită pentru masa de dining. Dacă ai la dispoziție un spațiu în plan deschis, poți alege o masă generoasă, rotundă sau ovală, dar dacă spațiul este pătrat, se recomandă să optezi pentru o masă dreptunghiulară sau pătrată.

Aceste reguli simple te vor ajuta să transformi spațiul într-o manieră cât mai modernă și să te bucuri de avantajele pe care ți le aduce o masă de dining. Poți opta chiar și pentru forme neobișnuite dacă ai la dispoziție un spațiu foarte mare. 

Alege baza pe care o preferi

Baza mesei de dining poate fi deranjantă dacă nu este aleasă corect, în special dacă plănuiești să ai mulți invitați la mesele festive sau la cine. Asigură-te că ai suficient spațiu pentru picioare, chiar și atunci când toate scaunele mesei sunt ocupate de musafiri. De asemenea, la fel de important este să ai suficient spațiu pentru a adăuga un scaun sau două în plus.

Decide cum o vei folosi

Masa de dining nu este doar un obiect de decor în cadrul amenajării locuinței tale, ci are și un scop practic. Pentru familiile numeroase care au nevoie de spațiu pentru cinele împreună sunt recomandate mesele mari de minim șase locuri. Dacă locuiești singur sau alături de persoana iubită, o masă pentru trei sau patru persoane va fi suficientă. Dacă vei folosi masa doar la ocazii speciale, când ai mai mulți invitați, alege un model extensibil.

De asemenea, dacă masa va fi utilizată zilnic, alege materiale cât mai rezistente la zgârieturi. Aceasta poate deveni chiar o masă de birou pentru cei ce lucrează de acasă și este recomandat să alegi un blat puternic precum cel de sticlă sau de furnir.

Alege materialul potrivit stilului de amenajare

Ultimul aspect, dar nu cel din urmă, se referă la felul în care incluzi masa de dining în decorul general. În funcție de stilul locuinței tale, trebuie să alegi și materialul sau culoarea. Dacă predomină stilul rustic, o masă din lemn se va potrivi de minune, însă cele din lemn masiv sunt mai scumpe și grele. Poți opta pentru cele din furnir, dacă vrei o masă la un preț prietenos cu bugetul tău sau una din MDF.

Mesele de dining din sticlă ajută la crearea senzației de spațiu și se potrivesc în cadrul unui design contemporan, chiar și într-o bucătărie mai mică. Metalul este potrivit pentru stiluri precum cel minimalist și cel industrial. Mesele cu cadru metalic sunt rezistente în timp și pot fi întreținute ușor. 

Alege o masă potrivită nevoilor familiei tale și oferă locuinței o atmosferă pozitivă, gata să primească la masă orice musafir nerăbdător.

Related posts

Exploreaza potentialul spatiului din podului casei

Adina Meyers

Cum să alegi cele mai potrivite corpuri de iluminat

Adina Meyers

Hammam in casa ta

Adina Meyers