LifeStyle

Cu soacra și nora la piața… imobiliară

Atunci când vrem să închiriem sau să cumpărăm o locuință, ne apucăm să căutăm mai întâi în Google. Cam ce feluri de apartamente sunt la vânzare sau la închiriere în cartierul care ne interesează, la ce prețuri și cât de spațioase și luminoase sunt, dacă au balcon, dacă … etc.

Citim ce găsim prin Google și prin rețelele de socializare sau intrăm direct pe portaluri agregatoare de oferte imobiliare și răsfoim printre oferte, visând la o locuință de poveste… că oferte sunt de toate felurile și pentru toată lumea.

După ce terminăm de visat, ne întoarcem la ce putem să ne permitem și, până la urmă, la ce ne trebuie cu adevărat. Deja avem o imagine, mai de ansamblu așa, în privința ofertei și parcă avem mai clar în minte ce fel de locuință ne trebuie.

Suntem acum în etapa în care CLIENTUL începe cu adevărat să caute, cu un ochi mai critic decât al unei soacre mari și mai pretențios decât al nurorii, oferta perfectă pentru el. A trecut de la faza de informare, la intenția comercială și se îndreaptă în viteză mare către etapa de cumpărare.

Când se termină treaba CLIENTULUI, începe treaba Agenției Imobiliare!

CLIENTUL și-a cam făcut treaba, a rascolit internetul până s-a lămurit ce fel de locuință îi trebuie și cum să nu se întindă mai mult de câți bani are. Acum este treaba Agenției Imobiliare să îi găsească oferta care să i se potrivească mănușă CLIENTULUI și să îl ajute să încheie tranzacția

CLIENTUL alege Agenția Imobiliară? Sau invers?

La prima vedere, pare că fiecare client își alege agenția imobiliară, alege locuințele pe care să le vizioneze și în final se hotărăște să dea și banii, să încheie tranzacția mai repede și să plece acasă.

Numai că Agenția Imobiliară care se respectă își alege ea clienții, nu se întâmplă invers. Agenția Imobiliară  care își alege ea clienții și nu așteaptă să fie aleasă de clienți, are totul apretat și călcat la dungă!

Ce face diferența între Agenția Imobiliară care își alege clienții și cea care așteaptă pe margine să o invite cineva la dans? Păi sunt multe lucruri: de la pantofii impecabili și curtoazia cu care își tratează clienții, până la strategiile de marketing și prezența în mediul online.

Un site profesionist, care funcționează foarte bine pe orice fel de dispozitiv inteligent, care iese în Google la căutările specifice ale celui mai sofisticat client (soacră sau noră 😊 nu contează), care prezintă oferte și informații din domeniul imobiliar într-o manieră elegantă și clară, face diferența!

Nu-i problemă, rezolvăm cu ChatGPT. Păi și competiția? Dacă face și ea face la fel?

În domeniul imobiliar competiția este foarte mare, cererea de locuințe este de asemenea în creștere, iar tentația unui marketing comod și facil vine și ea la pachet.

Rețeta este simplă dar nu funcționează: pagini de oferte imobiliare trase la indigo în site, un blog cu articole realizate cu un generator de coținut baza pe AI, un website care nu mai corespunde cerințelor minime de SEO tehnic, advertoriale de asemenea generate automat și fără personalitate, câteva anunțuri plătite în social media și pe Google.

Și nici CLIENTUL parcă nu mai e ce era odată 😊! Acum avem acces nelimitat la internet și acasă și la serviciu și în tramvai … chiar și în avion sau la pescuit. Știm să diferențiem un conținut care nu ne oferă nimic, de unul original și valoros.

Iar la site-uri… ne pricepem bine. Dacă nu găsim rapid ce am căutat sau ni se pare că ceva nu merge bine… ieșim imediat, că doar are balta pește și Google este plin de site-uri.

Strategiile de optimizare SEO – mai simple și mai clare ca niciodată

Google a înțeles că trebuie să diferențieze și să aprecieze în mod corect conținutul generat automat cu inteligența articifială (AI), că utilizatorii au nevoie de răspunsuri mai ample și mai directe, mai ușor de găsit, dar și de răspunsuri cu autoritate.

Ultimele update-uri Google din a 2-a parte a anului 2023 și testele pe care le face acum pentru algoritmul de căutare bazat pe AI sunt cheia optimizării corecte a unui website în domeniul imobiliar. Așadar, este momentul perfect să ne lustruim bine bine pantofii și să pregătim site-ul după cele mai noi tehnici de optimizare SEO.

Bookisite este un atelier de servicii SEO și reparații website-uri. Misiunea noastră este să dăm fiecărui website coerența și consistența de care are nevoie, pentru ca utilizatorii să îl poată folosi cu ușurință, de la primul click – de la prima pagină prin care intră în site și să găsească exact informațiile și produsele sau serviciile de care are nevoie.

Copyright imagini: www.pexels.com

Related posts

EQUA – Bea sanatos, daruieste naturii!

Adina Meyers

Grupul VELUX sarbatoreste 75 de ani de existenta prin evenimente organizate in intreaga lume

Adina Meyers

(P) Holograf, Compact și Cristi Minculescu & Iris se reunesc pe aceeași scenă, la Arenele Romane

Adina Meyers