Dacă ești pasionat de cărți, atunci cu siguranță ai nevoie de spații de depozitare pentru ele. În funcție de stilul de amenajare pe care îl îndrăgești poți să adaptezi și felul în care va arăta biblioteca ta.

Poți alege modelele clasice de mobilier sau îți poți îndrepta atenția spre cele mai non-conformiste.

Așadar, poți opta pentru etajere. Nu ocupă mult loc, pot fi așezate unde ai nevoie și sunt potrivite pentru orice design. În plus, pot fi folosite și pentru alte obiecte decorative – vaze, rame foto etc.

Mai poți alege pentru cărțile tale și nișele în perete. Acestea vor fi ca niște spații secrete și vor crea un aer misterios încăperii în care le vei amplasa.

Nici modulele suspendate nu sunt de neglijat. Acestea reprezintă o soluție modernă de depozitare a cărților, dar și una de a adăuga o pată de culoare în cameră. Astfel, dacă stilul de amenajare pe care l-ai ales este cel nordic, poți, de exemplu, să folosești, elemente de mobilier în culori precum roșu, turcoaz etc. Astfel, vei crea și un punct central de atenție al spațiului.

Dacă ești o persoană creativă și vrei să ieși din tiparele de design interior întâlnite pe piață poți să realizezi chiar tu aceste spațiile de depozitare. Poți folosi, de exemplu, lăzile de lemn. Sunt foarte potrivite pentru proiectele de bricolaj – nu sunt foarte scumpe și se găsesc ușor. Le poți decora simplu, doar cu ajutorul unor culori speciale pentru lemn sau poți apela și la alte tehnici – decoupage, a șervețelului etc.

Prin urmare, tot ce trebuie să faci este să alegi un mobilier care să te reprezinte, să se integreze în ideea de design aleasă și,desigur, să continui să cumperi cărți.

Iată câteva idei de biblioteci:

Sursă foto: http://www.pinterest.com

 

 

 

 

 

Related posts

Cateva sfaturi care sa te ajute sa alegi un sistem audio de calitate

Adina Meyers

Reguli pentru alegerea covorului

Adina Meyers

Trucuri la care poti apela daca iti doresti o amenajare luxoasa

Adina Meyers