Amenajare gradina Amenajari Exterioare

Copacii pot fi elementele principale în cazul decorării unei grădini

Arborii pe care îi întâlnim într-o grădină pot avea rolul principal în definitivarea amenajării spațiului verde din jurul lor. Astfel, ei pot fi de un adevărat ajutor, mai ales atunci când suntem în pană de idei.

Indiferent dacă este vorba despre un copac matur sau despre unul pe care intenționăm să îl plantăm, vom putea crea un nucleu de design exterior în jurul lor.

Prin urmare, una dintre variantele de amenajare este cea a unei căsuțe în copac. Este o construcție de care se pot bucura atât cei mici, cât și adulții. Pe lângă aspectul estetic, trebuie să te preocupe cel al siguranței, atât a ta, cât și a celor dragi. Așadar, va trebui să te asiguri că arborele ales este suficient de puternic pentru a susține o astfel de construcție.

O altă soluție de design este aceea de a construi o terasă în jurul copacului/copacilor. Astfel, te vei bucura de un peisaj minunat atunci când te vei relaxa citind o carte, când vei bea o cafea, când vei organiza petreceri etc. În plus, când va fi foarte cald afară vei beneficia de umbră „naturalăˮ, nu vei mai avea nevoie de umbrele care să te apere de soare.

Bineînțeles că te poți „folosiˮ de copaci și pentru a crea un tablou verde ale cărui componente să fie în armonie. Adică, frumusețea florilor poate fi pusă în valoare de către un arbore, dar și un arbore poate ieși în evidență datorită florilor din jurul său.

Fiind vorba despre copaci, adică despre niște elemente naturale, în cazul mobilierului de grădină poți folosi ce variantă îți place – lemn, piatră, metal etc. O variantă care, desigur, se potrivește cu idee de design aleasă pentru întreaga locuință.

În galeria foto vei putea vedea câteva imagini cu arbori care sunt elementele principale de decor în cazul unei grădini.

Sursă foto: https://www.facebook.com/unmillondeideass/

 

 

Related posts

Idei de decorare pentru grădina ta

Adina Meyers

Oglinda – un accesoriu care nu poate lipsi din nicio baie

Adina Meyers

Cum te poate afecta condensul de pe geamuri si cum scapi de el

Adina Meyers