LifeStyle

Circuitul Salonul Calului, ediția 2016 și-a desemnat campionii de sărituri peste obstacole

Finala Circuitului Salonul Calului, cel mai important şi complex eveniment ecvestru din țară, s-a desfășurat ȋn perioada 22-25 septembrie 2016, și a prezentat pe parcursul a patru zile de competiții sportive și momente de spectacol impresionante care au culminat cu un eveniment nocturn: Seara Cailor. Câștigătorii au fost recompensați cu premii totale în bani care au ajuns la peste 45.000 lei.

Cai şi călăreți din toată țară au participat, zilele trecute, la mai mult de 15 probe de sărituri peste obstacole, cu niveluri diferite de dificultate în cadrul finalei Circuitului Salonul Calului. Competiția a fost una acerbă și pe gustul publicului prezent în tribunele clubului de echitație Equestria. Au fost premiați atât sportivii câștigători ai fiecărei probe, cât și cei care au cumulat cel mai mare punctaj per total la toate nivelurile de dificultate la care au participat.

În finala Circuitului, la Clasament cumulat, pe primul loc la Cupa Salonul Calului s-a clasat Schumann Norbert de la CSA Steaua cu Clearwater cumulând un total de 136,5 puncte, urmat pe locul doi și trei de Bucur Ionel cu Cassius și Ursache Ionuț cu AER & Horses. În top 5 s-au regăsit și Lates Florin de la Clubul gazdă Equestria, urmat de Cebotaru Tiberiu de la CS Iași.

Circuitul SalonulCalului, etapa de toamnă, s-a încheiat cu cea mai dificilă probă din întreaga competiție, Nivel A, în care și Equestria a fost reprezentată de sportivul Florin Lateș care a participat cu cel mai tânăr cal din concurs, Quintender's Boy de doar 7 ani, pentru prima dată intrând la o probă de nivel A. Au avut împreună un parcurs foarte bun, cu doar o bară lovită și cel mai bun timp, evoluție care i-a adus pe locul IV, în fața multor cupluri cu experiență în astfel de probe”, a declarat Ozana Moraru.

La proba de nivel A, pe primul loc s-a clasat Bozan Răzvan de la CSM Sibiu cu calul Quickborn, urmat de Scumann Norbert – CSA Steaua – cu Clearwater. Locul trei i-a revenit aceluiași călăreț de la Steaua, dar cu calul Belle de Jour. Pe a patra poziție a fost clasat Lateș Florin de la clublul gazdă Equestria, cu calul Quintender’s Boy, iar pe ultimul loc, Bucur Ionel –  CSM Sibiu – cu Cassius.

Una din cele mai dinamice si urmărite probe de obstacole de la SalonulCalului a fost Parcursul American, de nivel D (1,10 m). Câștigătorii acestei probe, printre care și reprezentantele Equestria, Andreea Cristeși, cu calul Corlando, situați pe locul V, s-au bucurat de o festivitate de premiere în care tinere amazoane au oferit câștigătorilor pălării Western.

Pe lângă probele sportive clasice, Circuitul Salonul Calului a orgnizat și un show de dresaj de înaltă clasă, cu Filimon Iordache și Georgiana Neselan și trupa lor de cascadori călare – dresură liberă și de înaltă clasă, cascadorii călare, însoțiti de Marlene, multiplă campioană balcanică și medaliată la campionate europene de gimnastică artistică. De la show-ul nocturn Seara Cailor nu a lipsit nici Denis Ștefan, care a încântat publicul prezent cu o serie de cascadorii călare și dresaj natural, dar nici campioanele naționale la dresaj, Maria Ardelea Bogoescu și Selina Alexandrescu, cu caii Con Palermo și, respectiv,  Shiker. În plus, a avut loc și o demonstrația de dresaj spaniol cu armăsarul Isleno, rasa spaniolă Larosa, realizată de Tiberiu Corches și una din elevele lui, micuța Iulia Carabaș de numai 10 ani, alături de două talentate dansatoare de Flamenco, reprezentând Școala Spaniolă de Dresaj și Ferma de cai andaluzi Arad.

Informații suplimentare sunt disponibile pe website-urile: www.salonul-calului.ro sau www.equestria.ro.

Related posts

Balsamul de rufe: secretul hainelor moi, parfumate și ușor de călcat

Adina Meyers

Desert de weekend: prajitura cu foi fragede si mere

Adina Meyers

Biblioteca Metropolitană Bucureşti se redeschide începând de luni

Adina Meyers