Amenajari Exterioare

Ce trebuie să știţi despre copacii de umbră

Când alegeţi un copac pentru umbră, este foarte important să vă interesaţi în cât timp va ajunge la maturitate.

Ca regula generală, este bine de ştiut că cei care cresc mai încet trăiesc mai mult şi au lemnul de esență tare. Dacă vă doriţi să facă umbră relativ devreme, orientaţi-vă spre copaci care cresc repede. De obicei, aceştia au lemnul moale și nu trăiesc atât de mult. O altă regulă universal valabilă spune să plantați copacii mici lângă casă, iar pe cei înalți departe de orice construcție, la marginea curții sau a grădinii, pentru că, altfel, există riscul ca rădăcinile sau coroana lor să afecteze tot ce au în jur.

Cum se îngrijesc copacii de umbră

Vestea bună este că aceştia au nevoie de o atenție moderată (grija excesivă îi poate omorî!) doar în prima parte a vieții, atunci când sunt puieți, după care trebuie udați doar în caz de secetă prelungită și tunși doar dacă acest lucru este necesar (de exemplu, dacă anumite crengi se dezvoltă necontrolat în curtea vecinilor sau prea aproape de vreun acoperiș). Şi încă ceva: copacii tineri au nevoie de lumina soarelui întreaga zi și de udare moderată.

Text: Simona Popa

Foto: www.shutterstock.com

Related posts

Piscina, principala atracție pe timpul verii. Cum o îngrijim

Adina Meyers

Cum obțineți compost și ce rol joacă acesta pentru fertilizarea solului

Adina Meyers

Gradinile englezesti, desprinse din tablouri

Adina Meyers