Camera de zi este una dintre cele mai importante, dacă nu cea mai importantă încăpere din întreaga casă. Este locul unde oaspeții tăi ajung la sosirea în casa ta și, probabil, locul unde petreci cel mai mult timp împreună cu familia.

Din acest motiv, este crucial să îți pui amprenta asupra modului în care acest spațiu este decorat, iar mobila de living pe care o alegi să reflecte în întregime personalitatea și gusturile tale. Prin urmare, este recomandat să planifici cu atenție modul în care vei decora living-ul.

Camera de zi trebuie să fie un loc confortabil și relaxant, unde să poți petrece timp de calitate cu prietenii și familia. Iar alegerea mobilierului este vitală în ceea ce privește relaxarea, dar și crearea unui aspect estetic plăcut.

Calitate, dimensiuni și estetică

Atunci când vei alege mobila pentru living, trebuie să iei în calcul factori precum calitatea, dimensiunile și atractivitatea estetică. De asemenea, trebuie să te decizi dacă vrei ca acesta să fie un living formal ori dacă living-ul este situat într-o zonă deschisă, trebuind astfel să iei în considerare și coordonarea cu spațiul respectiv.

Primul lucru: dimensiunea living-ului

Dacă te întrebi cum sa alegi mobilierul pentru living, având în vedere dimensiunea camerei, cea mai recomandată metodă este aceea de a realiza un plan pe hârtie, astfel încât să descoperi diferite moduri de încadrare a mobilierului care ți-a atras atenția.

Planificarea te va ajuta să utilizezi eficient tot spațiul disponibil, evitând aglomerația. În cazul mobilierului comun, este crucial să îl plasezi în locuri ușor accesibile pentru toată familia.

De exemplu, măsuța de cafea trebuie să fie poziționată în centrul camerei, eventual lângă canapea, nu lângă un scaun unde poate sta așezată doar o persoană.

De asemenea, nu uita să poziționezi televizorul într-o locație centrală.

Pasul doi: selectarea pieselor de mobilier pentru living

Selectarea pieselor de mobilier din living este partea distractivă a întregului proces, nu? Totuși, pentru a fi sigur că obții rezultatele dorite, este recomandat să respecți următorii pași:

Începe cu elementele de bază: în primul rând achiziționează o canapea, fotolii, măsuță de cafea, iar apoi poți continua cu alte piese de mobila-mobilier de bună calitate.

Dacă vei investi în piese de calitate, acestea vor putea fi utilizate ani la rând, fără a cheltui anual bani pentru înlocuirea lor.

Caută țesături rezistente la pete, de înaltă calitate. Acestea vor oferi mai mult confort și o durată mai mare de viață, în special dacă ai copii mici sau animale.

Alege piese care se potrivesc intre ele. Dacă acest lucru nu se întâmplă, spațiul pe care îl vei crea pentru relaxare nu va fi deloc ceea ce îți dorești. De aceea, este recomandat să alegi o temă sau un stil anume pentru living

Cumpără doar piese de mobilier care se potrivesc in living, din punct de vedere al dimensiunilor. Așadar, alege o canapea simplă decât una impunătoare, dacă living-ul tău nu este foarte mare.

Este bine să ții cont de toate recomandările de mai sus atunci când îți alegi mobilierul pentru living, iar în acest fel, vei reuși să amenajezi o cameră de zi pe gustul tău.

Related posts

O locuinta cu trei aripi, in coasta unui arbore

Adina Meyers

O provocare unică: amenajarea unui loft unde livingul este un adevărat spectacol

Adina Meyers

Să faci curat poate fi distractiv și terapeutic!

Adina Meyers