LifeStyle Practic

Ce trebuie să conțină bagajul de vacanță

În fiecare sezon, vacanțele îți oferă oportunitatea de a încerca lucruri noi, de a vedea locurile la care ai visat dintotdeauna și de a crea noi amintiri alături de cei dragi. Indiferent de durata concediului, bagajul de vacanță este unul dintre factorii care poate chiar să provoace stres. În special dacă ai o familie numeroasă, dar și atunci când nu reușești să te hotărăști de ce articole vestimentare ai cea mai mare nevoie. Iată câteva elemente care trebuie să se regăsească în bagajul tău și cum să-l organizezi eficient:

Hainele potrivite

Bagajul de vacanță conține în cea mai mare parte haine pe care trebuie să le alegi cu atenție, pentru a evita supraîncărcarea valizei sau a genții pe care o iei cu tine. Ce înseamnă, mai exact, hainele potrivite?

Când călătorești, primele lucruri pe care trebuie să le ai în vedere sunt funcționalitatea și nevoia. Ține cont de locul în care pleci, sezonul și motivul pentru care te afli acolo. Organizează-ți garderoba pentru vacanță cu ajutorul articolelor pe care știi deja cum să le combini.

O viziune asupra ținutelor pe care vrei să le porți te va ajuta să nu iei cu tine haine cărora nu le vei găsi o întrebuințare și doar vor ocupa spațiu semnificativ în bagajul tău. De exemplu, pregătește-te de condiții meteo nefavorabile cu ajutoruljachetelor și încălțămintei impermeabile. Dacă vrei să ieși la cine alături de prieteni sau vei participa la evenimente vei avea nevoie și de pantofi eleganți pe care să-i incluzi în bagaj. Aceștia pot să completeze un outfit pentru o seară specială la restaurant.

Dispozitive electronice

Chiar dacă vacanțele sunt oportunitățile perfecte pentru un social media detox sau folosirea cât mai rară a telefonului mobil, nu poți pleca fără dispozitivele electronice pe care te bazezi în fiecare zi.
Acestea pot fi:

● Telefonul mobil;

● Laptopul sau tableta;

● Smart watch;

● Bateria externă;

● Camera foto;

● E-reader;

● Boxa cu Bluetooth;

● Căștile wireless.

Acestea trebuie să se afle pe lista de esențiale, în funcție de pasiunile tale sau chiar de munca pe care alegi să o faci și în vacanță. Atenție la felul în care le incluzi în bagaj dacă urmează să călătorești cu avionul. Dispozitivele electronice trebuie verificate la aeroport, așa că asigură-te că le împachetezi într-un loc la îndemână și ușor de accesat.

În prezent, device-urile te ajută să te relaxezi, să te descurci mai ușor într-o țară în care nu cunoști limba și să fii mereu conectat, în cazul în care ai anumite obligații față de job. De asemenea, ele te ajută să rămâi la curent cu ceea ce se întâmplă acasă, fie că este vorba de știri sau de noutățile din familie.

Accesorii organizate eficient

De cele mai multe ori, felul în care organizezi lucrurile contează cel puțin la fel de mult ca ceea ce iei cu tine. În special în ceea ce privește accesoriile pentru care optezi sau obiectele mai mici. Trebuie să faci tot posibilul pentru a ocupa cât mai puțin spațiu în bagaj.

Poți folosi organizatoare pentru articolele vestimentare, precum lenjeria sau obiectele care vrei să fie împachetate împreună, pentru a nu risca să le pierzi sau să se creeze haos în bagajul tău. De asemenea, folosește trucuri precum așezarea șosetelor în adidași sau pantofi și abordarea bagajului ca pe un joc de tetris.

Un set de lucruri esențiale sau necesare pentru urgențe

Din bagajul de vacanță nu trebuie să lipsească lucrurile esențiale în caz de urgență. Privește-le ca pe un kit pe care trebuie să-l pui la punct și să ții cont de problemele care pot apărea, pe neașteptate. Acest set poate include medicamente, o trusă de prim ajutor, plasturi sau chiar haine pregătite pentru scenarii surpriză. Este important să ai în vedere situațiile neprevăzute și să faci tot posibilul pentru a te bucura de vacanța ta, cu toate cele necesare la îndemână.

Bagajul ideal pentru vacanță este unul de dimensiuni mici, bine organizat și gândit, care conține cât mai multe elemente esențiale. Nu uita însă de acele obiecte sau articole vestimentare de care ai nevoie în situații speciale. Poate este chiar momentul să-ți împrospătezi garderoba cu câteva accesorii pe care îți dorești să le porți în locații selecte.

Related posts

Femeia ca muza in pictura intr-o licitatie Artmark de milioane de euro

Adina Meyers

Rețeta zilei: Papanași cu dulceață de vișine

Adina Meyers

EXPO CASA MEA, acum şi în varianta 3D

Adina Meyers