Home

Ce podea este potrivita pentru beciul casei tale?

Atunci cand vrem sa profitam la maxim de pe urma fiecarui metru patrat pus la dispozitie de casa noastra, e bine sa ne indreptam atentia chiar si spre mansarda, respectiv beci. Aceste doua zone ale caselor sunt de foarte multe ori neglijate de catre romani, iar motivul este unul cat se poate de simplu: considera ca sunt niste locuri neprielnice locuirii, rolul lor fiind doar acela de depozitare a lucrurilor de care nu mai avem nevoie.

Atat beciul, cat si mansarda, sunt niste zone locuibile. Atunci cand stim cum sa le amenajam putem obtine nu doar mai multe spatii in care sa ne petrecem timpul liber, ci chiar in care sa ne gazduim musafirii (nu, nu e deloc o lipsa de respect faptul ca facem din beci o camera de oaspeti – asta, desigur, cu conditia sa asiguram toate conditiile necesare, despre care nu vom vorbi insa in acest articol).

Astazi atentia noastra se va indrepta catre podeaua din beci, iar asta pentru ca ea poate face diferenta intre o amenajare de succes si un adevarat dezastru. Beciul, trebuie sa recunoastem, este o incapere care are nevoie de un tratament special, iar podeaua este primul element care necesita atentie din partea noastra.

Primul lucru pe care trebuie sa il faci atunci cand vine vorba de alegerea unei podele de calitate pentru beci este sa te gandesti care va fi rolul pe care aceasta incapere il va avea. O sa continui sa o folosesti ca spatiu de depozitare, spatiu de locuit si dormit sau o zona de divertisment? In functie de optiunea aleasa iti va fi dupa aceea mult mai usor sa iti dai seama ce tip de podea se potriveste cel mai bine scopurilor tale.

Poate ca o sa fii surprins, insa ai la fel de multe optiuni la dipozitie in alegerea unei podele pentru beci, precum in cazul celorlalte camere ale casei tale.

Revenind la intrebarea din titlu, tu stii care este cea mai potrivita podea pentru beciul tau? Regula de care trebuie sa tii cont aici este una destul de simpla: trebuie sa alegi neaparat o podea care sa fie rezistenta in fata umiditatii excesive si a schimbarilor bruste de temperatura. Cele mai bune optiuni pe care le avem la dispozitie sunt: lemnul prelucrat, parchetul laminat, placile ceramice, placile din vinil, pardoseala din pluta, linoleum si chiar betonul. Alegerea o vei face in functie de bugetul pe care tu il ai la dispozitie.

Related posts

Cum scapi de tapetul demodat

Adina Meyers

Decorațiuni colorate pentru casă: idei care să vă inspire

Adina Meyers

Zece mori de apă din Banat vor fi reabilitate. Sunt puncte importante de atracție turistică

Adina Meyers