Jurizarea pentru Cotroceni creativ, concursul de design de obiect organizat de Muzeul Național Cotroceni s-a încheiat. Competiția a fost lansată pe 12 iulie cu scopul de a găsi soluții contemporane de valorificare a identității Muzeului Național Cotroceni şi pentru a diversifica oferta de produse din magazinul de suveniruri al muzeului.

La concurs au fost invitați să participe profesionişti și amatori, de pe întreg teritoriul României. Concurenții au avut la dispoziție o lună şi jumătate pentru a se înscrie în concurs cu idei de obiecte sau seturi de obiecte, autentice şi originale, care întrunesc caracteristicile specifice suvenirurilor şi care au un design inspirat din patrimoniul muzeal, pornind de la personalitățile istorice care au marcat Cotroceniul sau din zona artelor decorative şi plastice.

„Am pornit în aventura Cotroceni creativ dintr-o necesitate. Chiar dacă magazinul muzeului este ofertant, am simțit nevoia ca identitatea Muzeului Național Cotroceni să fie mai bine reprezentată. Prin urmare, în gama obiectelor de tip suvenir care pot fi cumpărate de aici, să predomine cele care poartă amprenta spațiului. Pornind de la această nevoie, ne-am gândit că cel mai potrivit ar fi să găsim răspunsuri nu de unii singuri, ci într-o formă de parteneriat cu reprezentanții sectorului industriilor creative, care pot veni cu soluții inovative de repoziționare a muzeului pe harta culturală contemporană a Bucureştiului.” – Liviu Sebastian Jicman, directorul general al Muzeului Național Cotroceni

În concurs s-au înscris peste 50 de participanți cu idei de obiecte din mai multe zone ale artelor plastice şi decorative, dar şi din zona de design, precum: sculptură, pictură, desen, țesături şi broderie. Procesul de evaluare a reprezentant o provocare frumoasă pentru membrii juriului, aceștia apreciind creativitatea și inovativitatea propunerilor.

Pe 5 septembrie, la finalul etapei de jurizare, au fost desemnați câştigătorii: Ana Wagner, Anca Dragu (Una ca Luna), Bogdan Dumitrache, Diana Toboșaru (Anayd Blu), GRAPHO_MAT

Cei cinci vor fi recompensați cu 10.000 de lei fiecare, sumă care reprezintă remunerația pentru ideea artistică, producția prototipului, costul producției primei serii de minim 40 de obiecte și cedarea drepturilor de autor pentru dezvoltarea unei alte serii suplimentare de 100 de bucăți. Acestea vor fi prezentate publicului larg între 6 și 15 octombrie, la evenimentul Diploma, organizat de The Institute. Ulterior, obiectele vor fi găzduite de magazinul de suveniruri al muzeului şi prezentate în cadrul evenimentelelor organizate de muzeu.

Juriul care s-a ocupat de selecția obiectelor câştigătoare este alcătuit din profesioniști din domenii relevante pentru proiect: design de obiect, design grafic, muzeologie și management cultural: Radu Manelici (designer grafic și profesor la departamentul de design la Universitatea Națională de Arte din București), Ruxandra Sacaliș (arhitect și designer de obiect), Andrei Borțun (inițiator al Romanian Design Week), Eliza Yokina (arhitect partener la studioul CUMULUS și designer de produs), Liviu Sebastian Jicman (director general al Muzeului Naţional Cotroceni) și Roxana Bedrule (manager cultural).

„Am apreciat foarte mult, într-o primă fază, demersul în sine. Cotroceni Creativ are potențialul de a deveni un exemplu de urmat pentru multe organizații, similare sau nu. O a doua surpriză foarte plăcută a fost numărul și calitatea proiectelor propuse juriului. Ni se demonstrează astfel, o dată în plus, faptul că mișcarea industriilor creative din România este din ce în ce mai dinamică, mai puternică. Așteptăm cu multă curiozitate rezultatele acestui proiect, inclusiv timpul în care se vor epuiza obiectele produse sub semnătura Cotroceni Creativ.” – Andrei Borțun, membru al juriului Cotroceni creativ

„Admir diversitatea propunerilor, creativitatea participanților și seriozitatea abordărilor. Am avut bucuria să observ că, la multe dintre propuneri, participanții au realizat prototipul obiectului propus, ceea ce a însemnat că s-a lucrat cu plăcere și dedicare. Felicit câștigătorii, însă aș vrea să spun că multe dintre propuneri care, dintr-un motiv sau altul nu au fost premiate, au fost extrem de apreciate.” – Eliza Yokina, membru al juriului Cotroceni creativ

Mai multe detalii despre proiectul Cotroceni creativ:

https://www.facebook.com/Cotrocenicreativ/ http://www.muzeulcotroceni.ro/proiecte/cotrocenicreativ

Concursul Cotroceni Creativ este lansat în cadrul proiectului care poartă același nume, inițiat de Muzeul Naţional Cotroceni, în parteneriat cu The Institute, Primăria Municipiului Bucureşti prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Castel Film Studios și Fundația Gala Societății Civile. Proiectul este co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

 

Parteneri media: Agerpres, Art7 FM, Cărtureşti, Ceaşca de Cultură, Citatepedia, Eskape, Igloo, Modernism, Q Magazine, Revista Cultura şi Revista Zeppelin.

Related posts

Ghid util: Cum sa-ti vinzi locuinta intr-un mod inovativ

Adina Meyers

Câți bani mai sunt disponibili pentru Programul “Prima Casă”

Adina Meyers

Proiect de casă modernă cu etaj

Adina Meyers