Calatorii Home LifeStyle

Bulgaria reduce la jumătate prețurile pachetelor all inclusive pe litoral, de la 1 septembrie

Hotelierii de pe litoralul bulgar au pregătit prețuri mici pentru hotelurile de 4 și 5 stele care oferă și all inclusive, în septembrie, în condițiile în care măsurile de precauție luate în Grecia i-au făcut pe mulți români să renunțe sau să reprogrameze vacanțele.

„Faptul că Grecia își ia măsuri de precauție care i-au făcut pe foarte mulți români să renunțe sau să reprogrameze vacanțele pe litoralul elen, îi „obligă” pe bulgari să facă tot posibilul pentru a-i atrage pe români în binecunoscutele lor stațiuni. Astfel că, față de ofertele din plin sezon, când o cazare la all inclusive de 4 stele costă în medie 400 de euro, în extrasezon aceeași ofertă va ajunge la puțin peste 200 de euro”, a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

  1. Albena

Astfel, în Albena, cazarea la 3 stele all inclusive costă, în această perioadă, 50 de euro pe noapte, iar de la 1 septembrie, oferta va fi la jumătate de preț. Pentru 4 stele, media prețului pe noapte este de 65 de euro, iar în extrasezon va ajunge la 30 de euro. Hotelurile de 5 stele, oferă acum cazare cu 85 de euro pe noapte de persoană, iar în extrasezon, aceasta va scădea la 60 de euro pe noapte.

2. Nisipurile de Aur

Pentru Nisipurile de Aur, cazarea la all inclusive-ul de 3 stele costă 38 de euro/ noapte/ persoană, iar după trecerea la extrasezon va scădea la 25 de euro/ noapte/ pers. La 4 stele, hotelurile au pregătite pentru luna august oferte de 40 de euro pe noapte, iar din septembrie, ele vor scădea la 33 de euro, în medie. În schimb, la 5 stele, turiștii se vor bucura de o reducere de 20 de euro pe noapte în septembrie, în condițiile în care în august cazarea va costa 65 euro pe noapte de persoană.

3. Sunny Beach

În Sunny Beach, una dintre cele mai îndrăgite stațiuni de pe litoralul bulgăresc, pentru luna septembrie, o noapte la all inclusive de 3 stele ajunge la 22 de euro, în scădere de la 35 de euro. La 4 stele, acestea se reduc doar cu 20%, de la 40 de euro cât sunt în prezent, până la 32 de euro, în timp ce la 5 stele, costurile unei nopți de cazare merge în jos de la 85 de euro până la 55 de euro.

4. Nessebar

Nessebar este stațiunea care vine cu cele mai ieftien cazări. Aceasta este cea mai îndepărtată stațiune frecventată de români, aflându-se la 200 de kilometri de vama românească, și prin urmare, pentru a atrage compensează prin prețuri și reduceri mai mari

Astfel că, în extra-sezon, o cazare de 3 stele va costa 22 de euro pe noapte, de la 35 de euro, cât este în prezent. La hotelurile de 4 stele, oferta se înjumătățește, de la 50 de euro pe noapte în regim de all inclusive, la 25 de euro.

Related posts

Combaterea daunatorilor si a bolilor la plantele de gradina si de interior

Adina Meyers

Cum alegi sandale comode și de calitate? Detaliile care fac diferența

Adina Meyers

NOUA GAMĂ APIVITA PENTRU ÎNGRIJIREA PĂRULUI Nevoile tale. Soluțiile noastre

Adina Meyers