Alina Tuica si-a dorit un apartament in care sa se simta acasa. A cautat destul de mult un loc care sa-i inspire acest sentiment de la prima vedere, dar care sa intruneasca si o serie de alte conditii mai pragmatice, cum ar fi pozitionarea centrala si siguranta imobilului. Felul in care arata locuinta in momentul achizitionarii nu a descurajat-o. A reusit sa-i vada potentialul si sa-si imagineze decorul si atmosfera pe care putea sa le creeze.

Alina a cumparat apartamentul in urma cu cativa ani si, desi acesta era intr-o stare avansata de degradare, totusi a reusit sa-l renoveze si utileze intr-o luna si jumatate. A depus ceva eforturi in scopul acesta, dar, pentru ca avea idee despre ce voia si stia deja de unde sa achizitioneze diverse elemente, i-a fost mai usor. Locuinta fusese a unui batran, care insa nu s-a preocupat de intretinerea lui, iar timpul si-a pus amprenta asupra interiorului. Ca atare, a fost necesar sa inlocuiasca totul, inclusiv instalatiile. „Din vechiul apartament nu au mai ramas decat parchetul, pe care l-am raschetat, usile din lemn, masa inalta, careia i-am schimbat culoarea, si un cuier vintage, pe care acum se odihnesc un sal, palarii si o vioara. In rest, am schimbat tot: tevile, faianta si gresia, obiectele sanitare, electrocasnicele, ferestrele, mobilierul. M-a ajutat faptul ca stiam exact ce voiam si ca aveam in minte o imagine a atmosferei pe care mi-o doream. Am mers prin magazine si showroomuri, am comparat si am ales.”, ne povesteste Alina.

A lucrat cu un singur mester, care s-a ocupat de fiecare aspect al renovarii, de la instalatii pana la finisaje. Alina s-a implicat si ea in procesul de reamenajare, pentru ca ii place sa bricoleze. Este o activitate care o provoaca si totodata o relaxeaza. De altfel, in felul acesta, a adus in decor obiecte care o reprezinta 100%.

 „Mi-am dorit un apartament in centru, aproape de Parcul Cismigiu, pentru ca zona pastreaza farmecul vechi al orasului. Am tot cautat mai bine de un an, si asta pentru ca e greu sa gasesti o locuinta fara risc seismic, intr-un bloc curat si la un pret accesibil, luminoasa, cu o priveliste frumoasa… Astfel de combinatii sunt aproape imposibil de descoperit… Si totusi am gasit. La fel de imposibile pareau renovarea si amenajarea in sase saptamani. Si, din nou, s-a putut. Cred ca uneori trebuie doar sa ne permitem sa ne provocam pe noi insine.”

S-a ocupat singura de reamenajare, asta si pentru ca scopul ei era sa creeze un decor care sa o reprezinte si sa-i transmita o anumita stare. Alina si-a dorit in primul rand sa „construiasca” o atmosfera, deoarece, in viziunea ei, o casa trebuie sa te inspire, sa te incarce cu energie pozitiva si sa-ti stimuleze simturile. Ii place ideea de natural, care, de altfel, sta la baza amenajarii. A cautat sa imbine texturi, culori si materiale naturale pentru a stimula toate simturile pe care le folosim pentru a percepe spatiul in care traim. De aceea, a si tinut foarte mult la detaliile autentice ale apartamentului, cele in ton cu arhitectura si vechimea zonei in care este amplasat (cum sunt parchetul din lemn masiv si usile). De asemenea, a cautat ca elementele nou introduse sa fie in ton cu cele deja existente. Asa ca a preferat in unele cazuri sa faca o investitie ceva mai mare pentru a asigura efectul dorit. Un exemplu este tamplaria din lemn masiv, care pune in valoare privelistea pe care o „inrameaza”: frumoasa arhitectura a hotelului de vizavi.

Alina a ales sa mixeze lucruri care nu isi pierd valoarea in timp, care nu se demodeaza, a interpretat ideea de decor vintage intr-o maniera corecta, autentica si i-a dat o nota personala cu ajutorul unor accente etnice.

Mai exact, a combinat armonios, intr-un decor cald si unitar, obiecte la care tine foarte mult, aduse din diverse locuri, din calatorii dragi.

Pe de alta parte, Alina a urmarit sa obtina un decor versatil, care sa poata fi schimbat usor, prin inlocuirea catorva elemente, fundalul fiind unul neutru si natural. De aceea, majoritatea pieselor de mobilier sunt din lemn (si alte fibre naturale) si au finisaj alb. Obiectele care compun amenajarea au surse diferite: unele sunt noi, altele sunt antichitati, iar o alta categorie provine din calatoriile exotice ale proprietarei. Toate insa au fost imbinate echilibrat, pentru a contura atmosfera pe care si-a dorit-o.

„A fost o bucurie sa vad cum, din vechiul apartament cu bucati de faianta cazute, cu vopsea pe pereti si huma de zeci de ani, tamplarie scorojita si parchet imbacsit, am reusit sa creez intr-un timp scurt o alta atmosfera, una care ma reprezinta. Este altfel acum: placut, curat, luminos, colorat, cu un aer romantic.”

Unul dintre factorii care au influentat atasamentul imediat al Alinei fata de acest apartament este privelistea deosebita pe care o ofera. Toate ferestrele dezvaluie arhitectura minunata a hotelului situat peste drum. De aceea, nu a vrut sa obtureze ferestrele cu perdele.

Indiferent de suprafata unei camere sau a unei locuinte, detaliile sunt esentiale. „E important pentru mine sa ma simt acasa in casa mea. Sa creez acea stare de bine care pentru mine inseamna « acasa ». Cred ca o casa trebuie sa te ajute sa te relaxezi, sa te odihnesti, dar si sa te inspire, sa te energizeze cumva.”

Placile ceramice alese atat pentru baie, cat si pentru bucatarie au avut si ele rolul de a mentine aerul autentic, vintage, al locuintei. De asemenea, contrastul cromatic pe care-l propun si dispunerea lor au un aer clasic, fara varsta. Daca placile de faianta le-a gasit intr-un magazin de aici, in cazul gresiei a trebuit sa apeleze la o comanda speciala in Italia, ceea ce a fost ceva mai costisitor.

Pentru imagini cu detaliile amenajării accesează galeria foto.

Related posts

3 idei perfecte de cadouri de casă nouă 

Adina Meyers

Spaţii largi şi funcţionalitate într-un apartament modern

Adina Meyers

Un penthouse cu stil în Bucureşti

Adina Meyers