Amenajari Exterioare Balcon si terasa

Amenajarea unei camere de oaspeti care sa ofere stil si confort

Sa amenajezi incaperile in care tu iti vei petrece cea mai mare parte a timpului este destul de usoara, deoarece stii ce iti place si ce nu, care sunt preferintele tale in materie de stiluri de design si asa mai departe. Lucrurile se schimba insa in momentul in care ne propunem sa amenajam si o camera de oaspeti, deorece nu putem stii exact ce gusturi au.

Ne dorim ca oaspetii nostri sa se simta foarte bine la noi si sa ii putem impresiona prin orice facem. Asadar este normal ca si prin camera in care ii cazam sa ne dorim sa lasam o impresie cat se poate de placuta. Acestea fiind spuse, care sunt principalele caracteristici pe care o camera de oaspeti trebuie sa le indeplineasca astfel incat sa ofere stil si confort? Despre acestea vom discuta mai multe in randurile urmatoare.

O camera de oaspeti ofera posibilitatea de a regla temperatura. Asta pentru ca fiecare dintre noi avem anumite preferinte in ceea ce priveste temperatura ambientala, mai ales cea din timpul somnului. Unele persoane prefera sa fie foarte cald, altele din contra, prefera sa fie cat mai rece sau undeva la mijloc. E dificil sa alegem noi o „zona de compromis”, asadar cel mai bine este sa le oferim oaspetilor nostri posibilitatea de a alege temperatura dorita.

Putem face asta nu doar prin intermediul unei aeroterme, de exemplu, ci si prin punerea la dispozitie a unor paturi confortabile si nu chiar foarte groase, de preferat dintr-un material care sa lase corpul sa respire, alaturi de unele mai calduroase, in cazul in care le prefera pe acestea.

Nu trebuie sa uitam de curatenie. Intreaga camera trebuie sa fie perfecta din acest punct de vedere. Aspira in mod regulat si sterge praful cel putin o data pe saptamana, chiar daca nu sta nimeni in camera. Asta pentru ca praful se depune chiar si atunci cand nu folosim o anumita incapere. Este necesar de asemenea sa aerisim cat mai des, pentru a evita aparitia mucegaiului.

Prosoapele curate trebuie sa faca si ele parte din decor. Asta pentru a-i scuti pe musafirii tai sa iti ceara niste prosoape atunci cand isi doresc sa faca un dus sau sa se spele putin. Este suficient sa cumparam niste prosoape de calitate pe care sa le spalam si sa le lasam in camera, pregatite pentru momentul in care vom avea oaspeti care sa stea la noi. Aceste prosoape pot fi folosite inclusiv ca niste elemente de design.

Lumina este foarte importanta pentru o locuinta. Nu doar ca ne ajuta sa obtinem anumite efecte interesante, dar daca o camera este inundata de lumina naturala ne va oferi o stare de bine, precum si senzatia ca incaperea este una mult mai spatioasa decat in realitate. Alegerea unor perdele cat mai transparente va permite luminii naturale sa patrunda in camera. De asemenea, putem suplini lipsa ei cu ajutorul corpurilor de iluminat, care pot fi plasate strategic inclusiv pentru a scoate in evidenta anumite elemente din camera.

Related posts

Oficial! Noi reguli pentru închiderea balcoanelor de la parter

Adina Meyers

Vopseaua pentru exterior: reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Adina Meyers

O gradina care infloreste si iarna

Adina Meyers