Decor

Adaugă locuinței un aer de sezon!

Cea mai frumoasă lună a toamnei, octombrie, îşi pune amprenta şi asupra locuinţelor noastre, care emană în această perioadă un aer relaxant şi intim. Culorile calde, ce variază de la nuanţe cuminţi de bej şi gri până la accente puternice de maro-roşcat, portocaliu şi galben, materialele naturale, imprimeurile ce fac trimitere la universul exterior şi decoraţiunile de sezon sunt elementele-cheie la care poți apela pentru a crea o atmosferă tomnatică. Iată câţiva paşi de urmat, care vor aduce farmecul acestui anotimp în căminul tău.

Împrumută decorului culorile toamnei
După cum bine ştii, culorile sunt principalele responsabile de atmosferă. Pentru a aduce vibrația toamnei în interiorul locuinţei, este foarte important ca mai întâi de toate să stabilești paleta cromatică pe care o vei folosi. Nu este greu deloc! Priveşte pe geam, la spectacolul natural de afară, și îți vei da seama imediat ce alegeri trebuie să faci. Și încă un lucru, care îți va fi de ajutor: gândește-te care sunt elementele definitorii ale peisajelor de toamnă, după care încearcă să le transpui în amenajare prin intermediul culorilor. Astfel, cu rol principal folosește nuanţe de pământ (bej, gri, lemn natur şi maro), care vor încălzi spațiul la nivel vizual. Însă nu te rezuma doar la acestea! Pentru un aspect dinamic, completează-le cu tușe mai puternice de maro-roşcat, vişiniu, verde sau chiar mov. De asemenea, câteva accente de portocaliu sau galben vor imprima decorului luminozitate și veselie. Nu uita nici de argintiu și auriu, care se integrează perfect într-un astfel de cadru autumnal.

Focus pe materiale naturale!
Odată cu vremea răcoroasă, care se instalează de obicei în luna octombrie, este momentul ca locuința să treacă la „haine” adecvate, de sezon. De acum, vor intra în acțiune pledurile de lână, covorașele pufoase și pilotele cu puf, care vor transforma căminul într-un cuib călduros și primitor. De asemenea, pentru a crea un decor de toamnă reuşit, pune accentul pe materiale naturale. Lemnul brut sau prelucrat, rattanul, împletiturile și fibrele textile naturale (bumbac, in, iută etc.) sunt alegeri obligatorii, ce au darul de a face interiorul mai cald, mai confortabil și mai apropiat de mediul înconjurător.

Idee
Sărbătorile de toamnă sunt un bun prilej pentru a oferi căminului un aer de sezon. Alege o temă decorativă sau un laimotiv (poate să fie o culoare specifică acestei perioade, un fruct etc.) și încearcă să o pui în practică cu ajutorul câtorva accesorii și decorațiuni coordonate cât mai bine.

Bine de ştiut!
Decorurile de toamnă sunt alegerea cea mai bună pentru persoanele care își doresc să se bucure de spații calde, cât mai apropiate de natură. Departe de a fi monotone, aceste amenajări pot fi calme, dar și dinamice, sobre, dar și jucăușe, intime, dar și luminoase. Totul depinde de atmosfera pe care dorești să o conturezi, de elementele de decor pe care le foloseşti și felul cum le combini.   

Foto: Shutterstock şi Pinterest  

Related posts

Rolul decorativ al ușilor

Adina Meyers

Tapițeria – arta de a „îmbrăca” mobilierul 

Adina Meyers

50 de idei de design de semineu

Adina Meyers