Gradina, terasa sau balconul, altadata privite ca o simpla extensie a locuintei, au devenit astazi locuri predilecte pentru petrecerea timpului. Dar cum se poate face amenajarea acestui spatiu, astfel ca sa asigure relaxarea de care avem tot mai multa nevoie?

Parca exista tot mai mult stres cotidian in ultimul timp. De aceea, avem tot mai multa nevoie de a evada intr-un coltisor unde sa putem sa ne relaxam in voie. Exista si un termen, si anume “lounge”, care zugraveste extrem de bine o zona in care putem sa ne tolanim, sa savuram in liniste o cafea sau o limonada, chiar o bere, sa avem o discutie lejera sau sa citim o carte.

Este locul pe care si-l doreste oricine in locuinta sa. De obicei, acest deziderat este indeplinit de amenjarea livingului in acest scop. Dar pe timpul verii, livingul astfel amenajat parca nu mai are acelasi farmec. Poti insa sa muti aceasta ambianta in gradina, pe terasa sau pe balcon.

Terasa este un loc de relaxare, de savurare a cafelei de dimineata inconjurata de parfumul copacilor infloriti din fata casei, de admirare a unui apus de soare in compania celor dragi. De aceea, aici putem crea un spatiu intim, confortabil si placut, chiar daca nu neaparat generos, un spatiu care sa fie ca o oaza de liniste si sa te duca cu gandul la casa la curtea mult dorita. Nu ai nevoie in acest scop de o suprafata mare, ci de niste sfaturi si ponturi.

Mobilier in-out

Cel mai important este faptul ca acum exista piese de mobilier si accesorii care se preteaza la mutarea in exterior, adica nu este greu (fiind usor de transportat), are dimensiuni mici si este confectionat din materiale ca bambus, ratan, plastic sau chiar lemn clasic, dar nu masiv. Lemnul, fie el exotic sau clasic, este tratat cu lac pe baza de apa, asigurandu-se astfel protectia la umezeala si apa. Astfel, acest mobilier (care se mai numeste in-out, deoarece se poate folosi atat la interior, cat si la exterior) nu va avea de suferit in cazul unei ploi de vara, de exemplu.

Materiale naturale

Ideala pentru amenajare este folosirea materialelor naturale: lemn, placi ceramice, fier forjat etc. Terasa este un loc mai rustic, nu trebuie sa fie foarte pretentios. Mobilierul nu trebuie sa fie “piesa de rezistenta” din acest decor, ci florile, cat mai colorate si variate. O tendinta la moda este spre ambiante mediteraneene, iar in acest scop se pot folosi atat materiale naturale, cat si culori “solare”: galben, portocaliu si rosu. Tot la moda sunt si decoratiunile si accesoriile vintage si retro.

Textilele dau caldura

Materialele textile naturale se vor incadra foarte bine in atmosfera creata de un mobilier rustic. De asemenea, vom alege cu grija si niste corpuri de iluminat in acelasi stil, nu foarte extravagante, ci simple si cu lumina difuza pentru a crea un spatiu odihnitor.

Relaxare

Terasa sau balconul, altadata privite ca o simpla extensie a locuintei, au devenit astazi locuri predilecte pentru petrecerea timpului. Mai mult, si aceast spatiu. poate fi renovat sau redecorat.

Desigur ca cea mai la indemana solutie pentru pardoseala este cea a gresiei, nefiind de inlaturat nici cea de tip “caramida” sau cea din piatra naturala, mai cu seama ca acestea ofera acea senzatie de racoare, atat de necesara vara cand ne petrecem aici timpul. Insa cum relaxarea este pe primul plan, tot mai mult se apeleaza si la solutia unei pardoseli din lemn tratat pentru a rezista lumezeala.

Este cazul amenajarii unui balcon, realizate de designerii Masha Verhoot si Tania Cararus (tel.: 0744. 373.741) la o casa de vacanta la Breaza, care au folosit pentru dusumea o esenta exotica (teck).

Protejati-va de soare

Sistemele de umbrire reprezinta solutia excelenta pentru lunile calduroase de vara, cand umbra e la mare cautare. Montarea acestora nu presupune o actiune complexa, iar avantajele sunt cat se poate de provocatoare.

Mai multe detalii gasiti pe romanialibera.ro!

 

 

 

Related posts

Cum sa alegi cele mai potrivite garduri electrice pentru siguranta animalelor tale

Adina Meyers

O grădină modernă şi utilă

Adina Meyers

Românii au în curte piscine inteligente. Sistemele de monitorizare pentru piscine, sau cum controlezi piscina de pe telefon: tehnologia care automatizează orice piscină reduce la 50% costurile și timpul de întreținere

Adina Meyers