Definitoriu pentru acest stil este faptul ca pastreaza aparenta unui timp din trecut. Ceea ce il face usor de folosit in aproape orice casa este costul redus pe care il presupune.

Considerat de unii romantic, stilul shabby chic este bazat pe simplitate si aduce in prim plan culori deschise, pastelate (galben, roz, gri deschis, verde etc.), tesaturi si mobilier vechi (sau cu aspect invechit) si accesorii vintage. Intrucat albul este culoarea dominanta, acesta se regaseste atat la mobila, cat si la tesaturi sau obiecte de decor.

Mobilierul trebuie sa fie in primul rand comod si confortabil. Fiecare piesa (de mobilier) se vopseste in alb sau se poate patina astfel incat sa para veche. Pentru asternuturi sunt indicate materiale ca bumbacul sau inul, iar pentru draperii/perdele, voalul alb transparent. Iubitoarele acestui stil isi pot cumpara si textile cu broderii sau modele florale.

O colectie shabby chic cuprinde: paturi, dulap pentru haine, masa de cina si scaune, masa pentru cafea, noptiere, oglinzi, picturi, precum si patuturi, scaunele si accesorii pentru copii.

Designerii de interior recomanda acest stil mai mult pentru accesorii si mai putin pentru amenajarea intregii case datorita aspectului kitsch pe care poate sa il creeze.

Sursa foto: www.pinterest.com

 

Related posts

Cum să-ți modifici locuința într-una inteligentă

Adina Meyers

Amenajare chic si luminoasa in Baneasa

Adina Meyers

Organizarea funcțională a garajului

Adina Meyers