Agricultura are nevoie de două lucruri pentru a prospera. Lumina, care vine de la soare și apa, pe care o poți lua ori din fântână ori de la sistemul de apă curentă. Toate culturile au nevoie de un sistem de irigare, întrucât nu poți să te bazezi doar pe precipitații. Astfel, cu acel sistem uzi plantele oricând e nevoie. Fie că e vorba de o grădină mare în mediul rural, fie că e vorba de o grădină în spatele casei în mediul urban, tot este nevoie de o cantitate considerabilă de apă care trebuie acordată plantelor. Cea mai eficientă metodă este accesarea unei surse de apă subterane, de unde mai apoi o poți extrage pentru a o folosi pentru irigația.
Un sistem de irigare trebuie alimentat cu apă în permanență pe durata folosirii. Pentru a face asta ai nevoie de anumite dispozitive care să pompeze apa către sistem. În acest articol vei afla care sunt acele dispozitive și cât de importante sunt pentru a eficientiza munca.
1. Hidrofor
Acest dispozitiv este o soluție sigură cu ajutorul căreia poți prelua apă direct de la surse subterane. Este cel mai popular printre aparatele de pompare datorită eficienței sale. Este foarte folositor pentru gospodăriile din mediul rural care nu dispun de un sistem de apă curentă, dar și pentru agricultură și irigare.
Procesul pe care îl urmează un hidrofor are două părți. Prima dată, extrage apa din sursa subterană, apoi o transmite către punctele de consum. De la acele puncte, apa este preluată cu ajutorul unei pompe și adăugată într-un rezervor de unde este pusă în circulație pentru a asigura sistemul. Avantajul unui hidrofor este faptul că el face toată treaba, tu doar trebuie să îi asiguri conducte prin care să treacă apa. Dispozitivul are opțiunea ca utilizatorul să controleze manual presiunea apei. De asemenea, poziționarea lui este foarte importantă. Trebuie instalat în apropierea sursei de apă, dar niciodată în interiorul locuinței, deoarece produce un zgomot incomod.
Există două tipuri de hidrofor folosite în gospodării: cel de suprafață și cel de adâncime. Cel de suprafață se folosește pentru o adâncime maximă de 8-9 metri, așadar are un motor mai puțin puternic și consumă mai puțină energie electrică. Modelul de adâncime sau cu pompă ejector este folosit pentru adâncimi de până la 25 metri. Există și un tip de dispozitiv care poate pompa apă de la o adâncime mai mare de 25 metri, însă pentru uzul casnic sau agricultură acesta nu este necesar.
Înainte să cumperi dispozitivul trebuie să fii atent la următoarele aspecte. Capacitatea vasului de expansiune trebuie să îți acopere nevoile. Analizează acțiunile pentru care ai nevoie de aparat și astfel vei ști ce putere electrică și presiune maximă trebuie să alegi.
2. Motopompă apă
Acest dispozitiv este puțin mai simplu și de multe ori vine în ajutorul hidroforului pentru a forma un sistem complet. Practic este o pompă cu un rezervor mai mic care împinge apă dintr-un loc în altul. De exemplu, ține un nivel constant de apă și presiune într-o instalație de irigare. Această motopompă este folosită de pompieri, fiind foarte folositoare în situațiile de urgență.
Aparatul creează presiune, pentru a pompa apa de la o locație spre alta. Toată acțiunea este moderată de un sistem de control care se asigură că debitul este conform nevoilor și dispozitivul funcționează în condiții normale. Presiunea cu care apa este transportată poate fi controlată de utilizator, iar aparatele se împart în funcție de nevoie privind acest aspect. Unele tipuri au o valoare a presiunii mai mare, iar altele mai mică. Motopompa este foarte folositoare atunci când apa nu trebuie extrasă, ci doar preluată.
Aceste două dispozitive sunt esențiale pentru gospodăriile fără apă curentă. Iar pentru agricultură sunt un standard. Nu necesită experiență pentru folosire și nici pentru achiziționare. Ține minte doar că produc zgomot și ar trebui să ai un loc special pentru instalarea lor.