Amenajare dormitor Amenajari Interioare

Tapetul pentru dormitor – cum să creați efecte optice deosebite cu tapet de la AA Design Interior

Dormitorul este spațiul unde trebuie să ne recăpătăm toată energia. Petrecem câteva ore bune aici și dacă odihna nu este una de 5 stele, resimțiți imediat efectele negative. Altfel spus, este cert faptul că designul de interior din dormitor ne influențează toată dispoziția. Ce ați spune de o idee creativă precum cea de aplicare a tapetului în dormitor? 

Ce tapet este potrivit într-un dormitor 

Sunt multe elemente ce trebuie luate în considerare, printre care arhitectura locului și luminozitatea din cameră. Mai mult decât atât, contează ce tip de tapet dormitor alegeți, cu ce motive, dar și unde îl aplicați. 

Una din abordări este cea de perete contrast. Adică tapetul este aplicat doar pe un perete din dormitor și contrastează cu restul camerei. Veți obține astfel un plus estetic și investiția este una modică. Există o diversitate de opțiuni aici și știți cum se spune, gusturile nu se discuta. În linii mari, recomandările specialiștilor în amenajări interioare menționează tapetul cu motive florale ca fiind reprezentativ pentru doamne și domnișoare, în timp ce pentru un dormitor matrimonial ne așteptăm să descoperim mai degrabă pereți îmbrăcați cu tapet în stil elegant sau clasic. 

Tips: Atenție la modele. Puteți crea exact efectul optic opus celui dorit. Dacă tapetul are un model foarte încărcat, repetitiv și evident într-un dormitor și așa nu foarte generos ca suprafață ar putea fi chiar prea mult. Adică încărcați și aglomerați vizual zona. Însă o soluție este și aici, dacă un astfel de tapet pentru dormitor vă este pe plac atât de mult – să fie aplicat în zona patului, pentru a crea un background interesant pentru tăblia patului. 

Culorile alese, o altă poveste interesantă 

Toate vă plac, unele va stârnesc amintiri și nostalgii, altele sunt poate culorile voastre preferate. Însă se potrivește decorului? Poveștii din dormitor? Culorile joacă un rol extrem de important în crearea de efecte optice. Așadar, preferați tonuri deschise, chiar și de alb, crem sau bej, gri pentru a păstra în cameră luminozitate. Totodată astfel de culori creează impresia de spațiu mărit. În cazul în care vă doriți ceva mai multă culoare, preferați o paletă de cel mult 3 culori. 

Răsfoiți catalogul de tapete de la aa-design-interior.ro, magazin online de nișă. Vă puteți inspira de aici pentru alegeri potrivite în decorul casei voastre. În funcție de povestea pe care doriți să o exprimați prin aceste alegeri veți găsi aici implicit tapet care imită marmura, cele în carouri sau cele elegante cu motive florale sau Arbore de Mătase. 

Această sursă vă este potrivită pentru a găsi diversitate de tapete clasice, care imită cărămida, piatra, betonul sau lemnul. Nu în cele din urmă merită menționate și tapetele elegante și moderne. Sortati opțiunile în funcție de culorile dorite, de ce nu.

Tapetul în dormitor este o amenajare practică. Acesta îmbracă pereții în culoare și model uniform, creând o evadare de ce nu din spațiul simplu, cotidian. Dacă sunteți fani ai lucrurilor diferite, cu siguranță  tapetul în dormitor este un proiect dorit. Inspirați-vă de la AA Design Interior – descoperiți în pagina oficială despre cum să obțineți consultanță sau transport gratuit pentru comanda plasată. 

Contact: 

office@aa-design-interior.ro

Related posts

Organizarea funcțională a garajului

Adina Meyers

10 sfaturi să alegi draperiile potrivite pentru casa ta

Adina Meyers

O casa extravaganta

Adina Meyers