Buruienile reprezintă o problemă comună pentru spațiile deschise, inclusiv pentru cele pavate, deoarece acestea își pot face apariția chiar și în cele mai restrânse suprafețe.

Vă prezentăm câteva soluții la îndemână și pentru a îndepărta plantele nedorite fără a utiliza pesticide.

Combaterea buruienilor cu soluții naturale

Sarea și oțetul sunt două produse pe care le găsești în orice locuință și cu care poți îndepărta plantele nedorite.

Dintr-un amestec de oțet cu detergent de vase poți obține o soluție eficientă pentru stârpirea buruienilor. Se pulverizează în timpul celui mai călduros moment al zilei.

Bicarbonatul de sodiu este o altă bună cale pentru a scăpa de buruieni cu soluții naturale. Prepară un amestec concentrat de bicarbonat de sodiu cu apă (două linguri de pudră de bicarbonat la o cană de apă). Umple un recipient cu pulverizator cu această soluție și aplică acest amestec prin pulverizare.

Mălaiul e și el util. Presară mălai pe sol în locurile în care există buruieni. Acesta va avea un efect similar cu cel al erbicidelor și asta datorită glutenului pe care îl conține.

Apa fierbinte poate fi și ea o variantă pentru a scăpa de buruieni cu soluții naturale. Tot ceea ce trebuie să faci este să pui apă clocotită la rădăcina buruienilor. Această metodă se poate aplica oricând.

Multe remedii naturale sau produse care se găsesc la tine în casă vor ucide buruienile, însă pot afecta definitiv și plantele aflate în vecinatate: iarbă, gazon, flori, legume etc. E nevoie de multă grijă și atenție.

Alte metode utile

Buruienile pot deveni o problema pentru orice curte. De aceea este util să cunoști soluțiile de combatere a acestora și să le alegi pe cele care se potrivesc nevoilor și standardelor tale.

Buruienile pot fi îndepărtate și cu mâna, prin smulgere, așa cum obișnuiau bunicii noștri. Această metodă dă rezultate pe termen scurt și te poate ajuta să înfrumusețezi rapid aspectul curții, însă nu fără eforturi. Nu uita să folosești mănuși pentru grădinărit.

Arderea este o metodă ecologică de eliminare a buruienilor. Pentru a îndepărta plantele nedorite prin această metodă, va trebui însă să investești într-un arzător de buruieni, pe care îl poți achiziționa din magazinele de specialitate.

Related posts

Soluții pentru a avea marea mereu aproape

Adina Meyers

Sfaturi de care să ţii cont pentru a reduce consumul de energie al aparatului de aer condiţionat în această vară 

Adina Meyers

Patul din dormitor cu functie dubla: loc de odihna si spatiu pentru depozitare

Adina Meyers