Înțelepții chinezi spun că o locuință amenajată conform principiilor Feng Shui este echilibrată și ne încarcă cu energii pozitive.

Cum să vă decorați și să vă personalizați holul de la intrare pentru a îl încărca cu qi pozitiv.

În hol, energia care intră pe ușa de acces este responsabilă de prosperitatea căminului. Nu așezați deci vizavi de intrare vreun obiect.

În schimb, un tablou sau o tapiserie interesantă amplasată pe peretele din fața acesteia vă va ajuta să obtinetț un mediu de viață armonios.

Plasați de o parte și de alta a ușii vase cu flori, pentru a concepe un spațiu primitor, deschis oaspeților.

Cea mai bună alegere pentru forma salonului este dreptunghiulară, bineînțeles, dacă opțiunea vă este la îndemână. Se presupune că, în acest fel, vă crește fluxul energiei naturale. Dacă încăperea nu are această formă, puteți îndrepta acest inconvenient amplasând în cameră o oglindă, plante verzi, fântâni de apartament sau paravane.

Amenajări living

O amenajare a living-ului în stil feng shui îi aduce acestuia un plus de relaxare și armonie. Nu trebuie să uităm că decorarea casei e o artă. Alegerea mobilei, a culorilor și a corpurilor de iluminat e un task dificil în special când îți dorești ca totul să se îmbine într-o armonie și echilibru perfect.
Chiar și obiectele lipsite de viață au energie, iar arta Feng Shui ajută la direcționarea pozitivă a acelei energii.

Iată câțiva pași utili!

Aranjați mobilierul circular, dar astfel încât niciun loc de ședere să nu fie direcționat cu spatele la ușă. În cazul în care nu este posibilă o asemenea poziționare, amplasați o oglindă pe peretele din fața scaunului, pentru ca persoana așezată să poată vedea dacă intră cineva în cameră.

Este preferabil ca televizorul să nu reprezinte centrul de interes al camerei, motiv pentru care se recomandă ascunderea lui în spatele unor uși de dulap.

În schimb, un șemineu poate deveni un punct focal ideal. Este important ca atmosfera salonului să invite la conversație, să fie relaxantă și confortabilă. Colțurile camerei sau locurile mai întunecate vor fi înveselite prin folosirea unor culori deschise, plante, iluminat local sau oglinzi.

Nu plasați în mijlocul camerei o măsuță de cafea mare, cu colțuri ascuțite. Foarte utile se dovedesc măsuțele de living pe rotile. Accesoriile textile și penuțele decorative sunt binevenite, accentuând confortul spațiului.

Related posts

Covorașe profesionale pentru un design interior estetic și util

Adina Meyers

Putem alege de cine să ne îndrăgostim? Ce spune știința

Adina Meyers

Expoziţia „Sub semnul vulturului bicefal. Cantacuzinii veacului al XVII-lea”, la Muzeul Naţional Cotroceni

Adina Meyers