Amenajari Interioare Echipamente si materiale de constructii

Automatizările SMART home câștigă tot mai mult teren – iluminatul inteligent și securitatea locuinței, cele mai cerute

  • Care sunt cele mai solicitate sisteme destinate securității locuinței
  • Iluminatul inteligent – Confort sporit, facturi mai mici și grijă pentru mediul înconjurător

Sistemele de automatizare destinate caselor inteligente câștigă tot mai mult teren în preferințele clienților, mai ales în contextul în care, astăzi, cu toții suntem conectați la „the Internet of Things” și cea mai mare parte din activitatea zilnică are loc în mediul online, potrivit Hornbach, unul dintre principalii retaileri de materiale de construcţii şi grădinărit de pe plan local. Astfel, conform datelor companiei, dacă în urmă cu 5 ani pe rafturile magazinelor sortimentul produselor destinate SMART Home era foarte mic, astăzi acesta ocupă un procent important.

,,Dorința de a ști mereu ce se petrece în jurul nostru, de a eficientiza toate procesele ce ne înconjoară și de a obține o reducere a costurilor alături de mai mult timp liber a adus cu sine o creștere tot mai mare a interesului pentru sistemele ce transformă locuința într-una inteligentă”, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Directorul General al Hornbach.

Potrivit reprezentantului companiei, cele mai cerute sisteme destinate caselor inteligente sunt cele menite să automatizeze monitorizarea și siguranța locuinței, alături de cele create pentru controlul iluminatului ambiental.

Securitate inteligentă pentru locuințe

În ultimii 5 ani, piața produselor de securitate de tip SMART a cunoscut o creștere semnificativă datorită dorinței românilor de a proteja atât familia, cât și bunurile din locuință. Astfel, aceste sisteme au rolul de a preveni eventualele neplăceri, dar și de a transmite alerte în cazul unui incident.

“Când vine vorba de criteriile de alegere a unui sistem de securitate SMART, principalele aspecte luate în calcul de clienți sunt dimensiunile locuinței, bugetul alocat acestei investiții, marca produselor dorite și recomandările primite la raft”,  a subliniat Mugurel-Horia Rusu.

Cele mai cumpărate produse SMART destinate siguranței sunt cele de monitorizare. Acestea permit vizualizarea de la distanță, prin intermediul unei aplicații mobile, a interiorului și exteriorului locuinței. Suplimentar, un astfel de sistem transmite automat notificări atunci când cineva intră în casă, oferind un plus de confort proprietarilor. De asemenea, senzorii de mișcare pot detecta o spargere sau intrare prin efracție, iar alertele transmise prin intermediul aplicației pot asigura un timp de intervenție rapid.

Soneriile inteligente reprezintă un alt tip de produs SMART, tot mai accesat în ultima perioadă,  care ajută la identificarea persoanelor aflate în fața ușii. O cameră cu detector de mișcare este montată în interiorul vizorului oferind o imagine clară a celor care sunt în fața intrării, iar atuul principal este că imaginile pot fi accesate direct de pe telefonul mobil, tabletă sau laptop.

,,În ultimii ani am observat o cerere tot mai mare și pentru încuietorile inteligente, produse destinate mai ales celor care nu își doresc să mai folosească mereu chei tradiționale”, a spus reprezentantul companiei. Aceste încuietori SMART stochează mai multe combinații de coduri, sau chiar permit deblocarea încuietorii de pe telefon sau prin acces biometric, oferind nu doar confort, ci și un plus de siguranță.

Hornbach dispune în acest moment de un sortiment format din 20 de articole din gama destinată securității locuinței sub brandul Yale.

Iluminatul inteligent – Confort sporit, facturi mai mici și grijă pentru mediul înconjurător

Potrivit Hornbach, o altă categorie în creștere în ultimii ani sunt produsele destinate iluminatului inteligent al locuinței. ,,Confort sporit, costuri mai mici la facturile de energie electrică, grija pentru mediul înconjurător – acestea sunt doar câteva dintre avantajele instalării unei iluminări automatizate. În plus, consumul redus al acestui tip de echipamente aduce o amortizare rapidă a investiției”, susține Directorul General al Hornbach.

Iluminatul inteligent este un sistem prin care pot fi controlate de la distanță, cu ajutorul unei aplicații mobile sau prin telecomandă, luminile dintr-o încăpere. Astfel, pot fi aprinse sau stinse, chiar și atunci când proprietarii sunt la mare distanță. Totodată, sistemul poate controla intensitatea luminii, culorile pe care să le emită becurile, totul putând fi programat din timp. Practic, prin iluminatul inteligent nu mai este necesar clasicul întrerupător.

Un sistem de iluminat inteligent poate fi format dintr-un corp de iluminat, un comutator sau o telecomandă și o priză inteligentă. Becul este unul de tip LED, considerat în prezent cel mai economic și ecologic tip de iluminat, și poate avea dimensiuni diferite, cu lumină albă sau chiar colorată.

Comutatorul inteligent poate fi wireless (telefon sau tabletă) îndeplinind de la distanță rolul de întrerupător care controlează becurile. Acest lucru este posibil datorită aplicației instalate pe device-ul folosit și a legăturii Bluetooth sau Wi-Fi dintre becuri și dispozitivul mobil. Comutatorul inteligent de tip telecomandă este similar celui clasic, însă acesta funcționează cu baterii, poate fi amplasat oriunde și controlează mai multe becuri simultan reglând intensitatea sau nuanța luminii.

De asemenea, și priza inteligentă are rolul de a transforma corpurile de iluminat în unele SMART deoarece poate fi controlată de oriunde printr-o aplicație mobilă, sau de acasă prin telecomandă Bluetooth. ,,Casele care se ‘trezesc’ singure dimineața, ținând cont de programul de somn al locatarilor nu mai sunt astăzi de domeniul ficțiunii. Datorită sistemelor SMART home, iluminatul locuinței poate fi foarte ușor automatizat”, spune reprezentantul Hornbach.

În acest moment există două categorii de sisteme de iluminat inteligente: controlate prin Wi-Fi sau prin Bluetooth. De asemenea, acestea se împart în cele care au senzori încorporați și cele care nu dispun de aceștia. Sistemele care se bazează pe senzori sunt cele mai avansate și utilizate. Dispozitivele de care dispun sunt de mișcare, dar și de analiză a luminii ambientale. Acestea din urmă sting becurile atunci când în cameră există suficientă lumină naturală. În cazul sistemelor de iluminat inteligent fără detectori, becurile pot fi programate să se stingă sau să se aprindă în anumite momente ale zilei.

Un sistem de iluminat se alege în funcție de următoarele criterii: destinația, dimensiunea camerei și mobilierul existent în încăpere. Astfel, există corpuri de iluminat dedicate fiecărui spațiu al casei: dormitor, sufragerie, bucătărie, hol, terasă sau grădină.

În sortimentul Hornbach, clienții dispun de o paletă variată de produse pentru iluminat SMART precum gamele Philips Hue, Eglo Crosslink, becuri inteligente Flair VIYU, compatibile cu sistemul Philips Hue, cât și produsele NEDIS. ,,Produsele pe care le comercializăm în magazinele noastre, fie că vorbim despre iluminatul SMART sau despre cele destinate siguranței, sunt unele intuitive care se pot monta direct de către client. Însă, pentru cei care doresc să aibă suport, dispunem de serviciul de montaj ce poate fi solicitat facil în locațiile Hornbach”, a încheiat Mugurel-Horia Rusu.

Related posts

Campionatul Mondial al Montatorilor de Acoperisuri va avea loc anul acesta la Bucuresti

Adina Meyers

Cum să alegi birourile potrivite pentru clasele mici: confort și eficiență

Adina Meyers

3 mituri spulberate despre utilizarea centralelor termice

Adina Meyers