Asemenea ușilor, ferestrele au o componentă decorativă ce influențează decisiv aspectul unei case. Deși principalele criterii care stau la baza alegerii lor sunt cele funcționale (să protejeze casa de frig iarna și de căldură vara, să asigure lumină și aer, să securizeze etc.), totuși nu trebuie trecute cu vederea nici cele de ordin estetic. Altfel spus, dacă sunt alese corect, în funcție de stilul celorlalte elemente de decor, ferestrele pot desăvârși o amenajare.
Indiferent de arhitectura casei, există o regulă care trebuie întotdeauna respectată, şi anume aceea de a asorta ramele ferestrelor la culoarea ușilor și a tocurilor ușilor de interior, cu scopul de a obţine un decor unitar. Astfel, dacă ușile interioare sunt albe, ramele ferestrelor vor fi la fel. Albul este cea mai întâlnită opțiune în ceea ce privește cromatica ramelor, însă tu te poți orienta și pentru alte culori, cum ar fi negru sau gri.
Ferestrele termoizolante, cu rama din PVC sau aluminiu, sunt alegerea cea mai potrivită pentru amenajările moderne. În schimb, o casă în stil clasic „cere” o tâmplărie din lemn.
Ferestre decorative
Fiecare tip de ferestre este proiectat special pentru a răspunde anumitor cerinţe funcţionale şi decorative. Din multitudinea de modele existente, noi le vom trece în revistă doar pe câteva dintre ele, care pot aduce unui spaţiu un plus la nivel decorativ.
Dacă ai o casă mare, cu încăperi înalte, ar fi păcat să nu iei în calcul montarea unor ferestre arcuite. Sunt absolut superbe! Pe cât posibil, nu le ascunde după perdele sau draperii, ci lasă-le libere, pentru a te bucura de designul lor, dar și de priveliștea pe care o lasă să intre în locuință. Atât prin forma lor de inspirație gotică, cât și prin fapul că lasă lumina să inunde casa, aceste ferestre aduc interiorului un șarm aparte.
Atât prin forma lor de inspirație gotică, cât și prin fapul că lasă lumina să inunde casa, ferestrele arcuite aduc interiorului un șarm aparte.
Vitraliile – adică acele geamuri decorate printr-o tehnică foarte veche, ce constă în pictarea sticlei sau în montarea și armarea unor piese de sticlă diferit colorate – au evoluat foarte mult de-a lungul timpului. Așa se face că, în momentul actual, se pretează nu numai în biserici şi interioare somptuoase, de factură clasică, ci și în locuințele contemporane. Vitraliile sunt elemente de decor de mare efect, ce oferă oricărui spaţiu personalitate, culoare, o lumină specială şi intimitate.
Opace, semitransparente sau transparente, vitraliile sunt elemente decorative foarte atrăgătoare, ce învăluie spațiile interioare în lumină și culoare.
Ferestrele din sticlă sablată reprezintă o altă variantă pe care o poţi lua în considerare, cu atât mai mult cu cât pot fi integrate în orice stil de amenajare. Prin procesul de sablare, adică de mătuire cu particule de nisip, sticla poate fi personalizată cu absolut orice design îţi doreşti, căpătând astfel valențe ornamentale.
Foto: Shutterstock și Pinterest