Solutii Constructive

8 idei practice şi decorative pentru separarea spaţiilor

Pentru a delimita diferitele funcțiuni pe care le poate avea o încăpere, îți stau la dispoziție o multitudine de soluții moderne, minimaliste și estetice, o alternativă foarte bună la clasicii pereți din zidărie, grei și apăsători. Simplu de montat/realizat și ușoare, separatoarele actuale sunt practice și foarte decorative, iar dacă le integrezi în amenajarea potrivită, pot deveni adevărate piese de rezistenţă.

1. Piese de mobilier

Soluțiile de compartimentare ușoare sunt recomandate în orice spațiu multifuncțional, dar mai cu seamă în open-space-uri și garsoniere. Open-space-urile sunt adesea concepute chiar și cu 3-4 zone diferite (living, dining, bucătărie, birou etc.), care trebuie cumva delimitate. Ce să mai spunem de garsoniere, care înglobează în aceeași suprafață și zona de zi, și zona de noapte? O modalitate foarte practică și estetică de a separa aceste funcțiuni şi de a obţine mai multă intimitate este cu ajutorul pieselor de mobilier. Indiferent că apelezi la corpuri înalte, de tip soldat, la biblioteci sau chiar la dressinguri mobile, acestea își vor face foarte bine treaba. În plus, vor servi ca locuri de depozitare sau expunere și se vor integra armonios în amenajare. O situație foarte frecvent întâlnită în apartamentele de bloc mici este ca livingul să găzduiască și dormitorul. În acest caz, o bibliotecă deschisă, în care poți să ții cărți, obiecte decorative și tot felul de lucruri personale la care să ai acces din ambele zone, reprezintă o rezolvare foarte bună, pe care merită să o iei în calcul. 

2. Structuri din gips-carton
De ce să te apuci să construieşti un perete din beton, iar astfel să micşorezi semnificativ spațiul existent, când poți apela la o structură ușoară, din gips-carton, care se montează simplu şi rapid? Un asemenea paravan este practic și versatil, având în vedere că îl poţi personaliza exact așa cum vrei, în funcție de propriile nevoi sau de ambientul existent. De exemplu, îl poţi folosi ca suport pentru televizor sau tăblie pentru pat, îl poţi vopsi/decora după bunul plac sau îl poţi transforma în fundal pentru tablouri, fotografii de familie sau desenele făcute de cei mici.

3. O draperie montată pe șină
Reprezintă o variantă „soft” de separare a două zone, în acest caz a dormitorului de dressing. Ideea merită reținută, și asta deoarece poate fi pusă în practică de oricine, cu o investiție minimă și fără a diminua spațiul util.  

4. Pereți din sticlă
În cazul în care ţi-ai propus să delimitezi subtil două funcțiuni diferite, fără a obtura comunicarea acestora la nivel vizual, soluţia o reprezintă montarea unui perete de sticlă. Indiferent că optezi pentru unul din sticlă transparentă, mată sau decorativă, acesta va separa elegant spațiile, lăsând lumina naturală să pătrundă nestingherită peste tot.

5. Paravane
Realizate din materiale dintre cele mai diverse, cu texturi, culori și imprimeuri atrăgătoare, paravanele fixe sau mobile sunt obiecte care își fac simțită prezența din ce în ce mai mult în amenajările actuale, și asta deoarece, pe lângă rolul de a separa, sunt și foarte decorative. De altfel, alese cu gust și în acord cu designul interior, acestea vor deveni cu siguranță piesele centrale ale interiorului.
Spre deosebire de paravanele fixe, cele mobile au ca atu principal faptul că pot fi mutate fără probleme dintr-un loc în altul, datorită materialelor uşoare din care sunt realizate: lemn, bambus, ratan, pânză, carton etc. De asemenea, fiind formate din mai multe panouri legate între ele, care se pliază, ai posibilitatea să le strângi oricând este nevoie şi să le faci nevăzute în debara sau după un corp de mobilier.

6. Pereți „verzi”
Cu siguranţă, ştii cât de benefică este prezenţa plantelor în locuinţă! Ceea ce s-ar putea să nu cunoşti este că ele pot servi inclusiv la divizarea spațiilor. În acest sens, poţi apela la o firmă specializată care să îţi amenajeze un perete separator „viu”, realizat din plante stabilizate (mușchi, licheni etc.). O altă variantă ar fi să integrezi plantele în mobilier, ca în imaginea alăturată. Cât priveşte funcţiunile pe care le poţi delimita cu ajutorul unei astfel de soluţii, cele mai recomandate sunt cele din zona de zi (de exemplu, bucătăria de dining sau livingul de birou). În schimb, evită să le faci loc în dormitor, deoarece, noaptea, acestea consumă oxigenul pe care îl respiri și emană o cantitate însemnată de dioxid de carbon, ceea ce poate conduce la probleme de respirație.

7. Separatoare neconvenţionale
Atunci când ai imaginație şi ceva îndemânare, te poţi apuca singur de bricolarea unui separator original, folosind materiale dintre cele mai diverse. Iată câteva exemple interesante, obţinute fără costuri mari, cu efort minim și ajustabile în funcţie de nevoile tale. Prinde în două stinghii de lemn câteva bucăți de frânghie/cânepă colorată şi vei avea o delimitare modernă, minimalistă, pentru zona de zi. Dacă vrei să aduci natura în casa ta, separă spațiile cu ajutorul unor crengi sau trunchiuri subțiri de copac. Inedită este şi ideea de a realiza o perdea separatoare din viniluri sau CD-uri.

8. Panouri de compartimentare traforate
Sunt o alegere excelentă atunci când vrei să separi două spaţii cu… stil. Asta nu înseamnă însă că nu sunt şi funcţionale! Realizate din lemn, MDF, metal, plastic etc., aceste separatoare sunt decorate cu tot felul de modele – geometrice, organice, tradiționale –, așa că ai de unde alege. Printre avantajele lor principale, amintim: au un aspect decorativ pronunţat, nu micşorează vizual spaţiul, permit filtrarea luminii.

Foto: Shutterstock şi Pinterest

Related posts

Mituri despre designerii de interior

Adina Meyers

Ce este o pergolă bioclimatică și cum se diferențiază de o pergolă retractabilă clasică

Adina Meyers

Proiect de casă de vacanţă în stil country: P, 92 de mp. O buna varianta pentru zona rurala

Adina Meyers