LifeStyle

Trucuri pentru îndepărtarea diverselor pete din casă

Oricât de atenți am fi și oricât de multă grijă am avea, la un moment dat tot ne vom trezi cu pete pe diferitele suprafețe din casă; de exemplu: mochetă, dulapuri, canapele electrocasnice etc. Este inevitabil, iar acest lucru nu ar trebui să reprezinte o problemă, mai ales că avem suficient de multe metode / soluții la îndemână care să ne ajute să le îndepărtăm cu atenție. Trebuie doar să fim puțin documentați înainte, pentru a fi siguri că alegerea lor nu va face mai mult rău decât bine suprafețelor în cauză.

Printre cele mai comune pete care pot să apară în casă sunt cele de cafea, iar cu toții stim cât de dificil de scos pot fi uneori acestea, mai ales dacă nu le observăm din timp și se usucă, intrând în țesătură. În cazul în care verși cafea pe tine chiar înainte de a ieși din casă, atunci acționează rapid și toarnă puțină apă minerală pe pată, după care folosește un material absorbant. În cazul în care verși cafea pe covor… ei bine, în această situație ceea ce tu trebuie să faci este să folosești berea și să freci ușor cu un burete de bucătărie.

Oțetul poate face și el minuni atunci când vine vorba de eliminarea petelor de cafea, lucru care este valabil și în ceea ce privește bicarbonatul de sodiu. Dacă petele de cafea sunt foarte mari, atunci trebuie să lași oțetul să acționeze pentru mai mult timp. În cazul hainelor poți să le ții la înmuiat chiar și pentru câteva ore, după care să le bagi în mașina de spălat rufe.

O altă problemă frecventă care poate să apară este cea a petelor de mucegai. Mucegaiul nu doar că are un aspect neplăcut, dar ne poate pune și sănătatea în pericol atunci când suntem expuși pentru perioade lungi de timp la el. Ce putem face pentru a scăpa de el? În comerț putem găsi multe soluții care să ne ajute, însă de ce să nu încercăm și soluții făcute în casă? Nu de puține ori ele oferă o eficiență foarte ridicată, la un cost mic și fără a conține substanțe problematice pentru sănătatea noastră.

Un exemplu de soluție care te poate ajuta să scapi de petele de mucegai de pe pereți, dulapuri și alte suprafețe este oțetul în combinație cu bicarbonatul de sodiu (după cum poți observa, bicarbonatul de sodiu este omniprezent atunci când vine vorba de metode de curățat- chiar este eficient). La cele două se adaugă și puțină apă.

Deși nu mai sunt folosite la fel de des ca în trecut, stilourile tot pot să ne pună în fața unor pete de cerneală de toată frumusețea. Cum le poți scoate rapid si eficient? Folosind un tifon pe care îl vei îmbiba în lapte și vei tampona pata. După lași în jur de 10-15 minute să acționeze, urmează să clătești cu oțet.

În cazul în care ai de „înfruntat” pete de ulei, atunci află că făina îți poate fi cel mai bun aliat. Tot ce trebuie să faci este să presari peste pata de ulei puțină făină și să lași să acționeze câteva minute (în jur de 15-20 de minute). După aceea curăță folosind un burete de bucătărie și multă apă.

Sursă foto: www.pinterest.com

 

 

Related posts

Teatrul politic înseamnă ”istorie cu i mic”

Adina Meyers

Ce-si doresc barbatii – Workshop pentru femei, sincer si fara ocolisuri

Adina Meyers

Brico Dépôt deschide sase depozite noi

Adina Meyers