Amenajari Interioare

Cum alegi un laminator bun pentru biroul de acasa

Poate ca nu iti dai seama de acest lucru acum, insa laminatorul se poate dovedi de un real ajutor intr-un numar destul de mare de situatii atunci cand lucrezi de acasa. Atunci cand ai nevoie sa protejezi mai bine anumite documente si acte importante, precum si lucrarile de arta pe hartie ori alte astfel de exemple, laminatorul este cel mai bun prieten al tau.

Ce face mai exact un laminator? Va acoperi cu o pelicula transparenta protectoare documentele, iar acest lucru il poate face fie pe o singura parte (cea care ne intereseaza), fie pe ambele. Pe piata gasim foarte multe modele interesante, unele accesibile ca pret, altele destul de scumpe. Acest lucru ne ofera o mai mare flexibilitate, precum si sansa celor care lucreaza de acasa de a profita de un astfel de aparat.

Trebuie insa spus ca sunt anumite caracteristici de care e bine sa tii cont inainte de a scoate banii din buzunar, astfel incat sa fii sigur ca ai ales un laminator de care sa te poti folosi pentru cat mai mult timp. Despre cele mai importante vom vorbi in randurile urmatoare.

Un prim aspect important este tipul de laminator pe care il vei cumpara. E bine sa stii ca aici ai de ales dintre doua mari categorii, in functie de metoda de lucru, si anume: laminatoare la cald si laminatoare cu presare la rece. Fiecare dintre ele aduc la pachet anumite avantaje si dezavantaje.

Laminatoarele la cald functioneaza prin topirea stratului de adeziv de pe suprafata foliilor de plastic si au ca dezavantaj caracterul permanent al acestui procedeu, in sensul ca e recomandat sa fie folosit doar pentru documentele pe care vrem sa le laminam permanent sau semi-permanent. De cealalta parte, laminatoarele cu presare la rece sunt recomandate pentru actele pe care vrem sa le laminam temporar.

Un alt aspect de care va trebui sa tii cont este frecventa utilizarii. Pornind de la faptul ca in articolul de azi ne referim la alegerea unui laminator potrivit pentru biroul de acasa, noi iti recomandam alegerea unui model light duty care este capabil sa lamineze pana la 5-10 folii in fiecare zi.

Mai adaugam pe lista criteriilor dimensiunile documentelor pe care le poate lamina un astfel de aparat (alegi aici in functie de nevoile tale), grosimea foliei de laminare si functiile speciale prezente.

 

Related posts

Mobilă ieftină pentru confortul și buzunarul tuturor

Adina Meyers

„Aceasta casa ne-a schimbat viata”

Adina Meyers

O baie cu un aer retro

Adina Meyers