LifeStyle

Mituri despre aerul condiționat, explicate de specialiștii Daikin

Există numeroase mituri despre aerul condiționat, care se referă, fie la faptul că poate fi dăunător sănătății, fie că este zgomotos, costisitor sau neprietenos cu mediul înconjurător. Adevărat sau fals? Dacă în urmă cu aproape 100 de ani aceste întrebări erau justificate, odată cu evoluția tehnologiei lucrurile s-au schimbat radical. Specialiștii Daikin, liderul mondial pe piața aparatelor de aer condiționat, explică de ce aceste informații nu mai sunt de actualitate.

Aerul condiționat provoacă răceli de vară. Fals.

Cauza răcelilor nu este aerul rece, ci virusurile specifice. Însă, utilizarea sau întreținerea necorespunzătoare a aparatelor de aer condiționat poate cauza simptome similare unei răceli, de aceea este recomandată curățarea periodică sau chiar înlocuirea filtrelor de aer. De asemenea, pentru a evita disconfortul, asigurați-vă că păstrați o temperatură constantă în încăperi, iar diferența dintre exterior și interior nu depăsește 10°C.

 

Aerul condiționat produce curenți reci de aer. Fals.

Cele mai multe sisteme Daikin sunt echipate cu senzori performanți, precum „Ochiul Inteligent”, care detectează persoanele din încăpere și direcționează automat fluxul de aer departe de acestea, prevenind orice disconfort care poate fi cauzat de orientarea fluxului de aer direct către o persoană. Un alt senzor special proiectat de Daikin este „Grid Eye”, care măsoară temperatura de la nivelul suprafețelor pentru a asigura distribuția aerului către suprafețele cu o temperatură mai ridicată.

 

O nouă inovație utilizată de Daikin pentru prevenirea curenților deranjanți de aer este așa numitul „efect Coandă”, integrat în cel mai nou aparat de aer condiționat de tip split, Stylish. Cu ajutorul fantelor special proiectate, unitatea determină două modele diferite ale jetului de aer, în funcție de solicitarea de încălzire sau răcire a spațiului, pentru a crea o temperatură stabilă și confortabilă în încăpere.              

 

Aerul condiționat răspândește praful, bacteriile și alergenii. Fals.

 

Pentru a asigura cea mai bună calitate a aerului interior, unitățile Daikin pot fi dotate cu filtre de purificare a aerului. Filtrul deodorizant cu apatit de titan reține particulele de praf din aer, substanțele dăunătoare și mirosurile neplăcute, în timp ce filtrul cu argint elimină particulele de polen și acarienii în proporție de peste 99%. De asemenea, tehnologia Flash Streamer utilizează electroni de mare viteză pentru a descompune mirosurile, alergenii, bacteriile și virusurile, contribuind la îmbunătățirea rapidă a calității aerului din încăpere.

 

Aerul condiționat provoacă reacții alergice sau alte afecțiuni. Fals.

 

Un aparat de aer condiționat întreținut și folosit corespunzător nu poate provoca alergii sau alte boli. Pentru a preveni dezvoltarea mucegaiurilor sau a bacteriilor cauzate de umiditatea unor elemente interne se recomandă întreținerea și curățarea constantă a unităților.

 

Unitatea interioară nu este silențioasă. Fals.

 

Unitățile din gama Bluevolution funcționează cu un nivel extrem de redus al zgomotului, chiar și de 19 dB(A), echivalentul foșnetului imperceptibil al frunzelor. Acest aspect permite instalarea aparatelor de aer condiționat în dormitoare, putând fi lăsate în funcțiune chiar și în timpul nopții.

 

 

Unitățile exterioare sunt zgomotoase și deranjează vecinii. Fals.

 

Majoritatea unităților exterioare Daikin pentru uz rezidențial au un mod de operare silențios, astfel încât să nu creeze un disconfort fonic locuitorilor din apropiere. În plus, butonul „Silent” de pe telecomandă reduce zgomotul în timpul funcţionării cu 3 dB(A), adică la jumătate față de cel nominal.

 

 

Aparatele de aer condiționat consumă foarte multă energie electrică. Depinde.

 

Multe aparate de aer condiționat Daikin sunt clasa A+++, ceea ce înseamnă că fac parte din categoria celor mai eficiente soluții din punct de vedere energetic disponibile pe piață. De exemplu, Daikin Ururu Sarara este cel mai performant echipament din gama rezidențială, consumul de energie pentru utilizarea continuă timp de 10 ore fiind mai mic decât consumul pentru un ciclu de spălare într-o mașină de spălat standard.

 

La performanța energetică a unităților Daikin contribuie tehnologiile și funcțiile performante, precum „Ochiul Inteligent”, care detectează faptul că persoanele au părăsit încăperea și comută automat unitatea în modul standby după 20 de minute, pentru a economisi mai multă energie.

 

Agenții frigorifici sunt un motor al încălzirii globale. Parțial adevărat.

 

În prezent, majoritatea aparatelor de aer condiționat de pe piață sunt echipate cu agent frigorific R-410A. Însă, din cauza potențialului său ridicat de încălzire globală (GWP),  începând cu anul 2025 va fi interzisă utilizarea acestuia pentru sistemele split care conțin până la 3 kg. de agent frigorific.

 

Atent la impactul produselor asupra mediului înconjurător, Daikin a lansat în 2016 primele aparate de aer condiționat cu agent frigorific R-32 și începând cu acel moment s-au produs milioane de unități. Sistemele de aer condiționat cu agent frigorific R-32, a cărui valoare GWP este de doar o treime din cea a agentului R-410A, sunt mult mai ecologice.

În plus, fiind un agent frigorific monocomponent și nu un amestec, precum R-410A, agentul R-32 ușurează sarcina instalatorilor și a tehnicienilor de service, fiind mai ușor de manevrat, reciclat sau reutilizat.

 

Despre Daikin

La nivel global, compania DAIKIN este prezentă în peste 145 de țări, având peste 67.000 de angajați în cele 90 de fabrici.  Cu o experiență de peste 90 de ani în proiectarea și fabricarea de tehnologii de încălzire și răcire, Daikin este lider de piață în tehnologia pompelor de căldură, fiind renumit pentru abordarea sa inovatoare în ceea ce privește dezvoltarea de produse, precum și pentru calitatea de neegalat și versatilitatea soluțiilor sale integrate. De altfel, Daikin a lansat în 2014 prima generație de produse pentru segmentul rezidențial care folosesc exclusiv agentul frigorific R32.

În Europa compania are aproximativ 5.500 de angajați şi 12 fabrici de producție cu sediul în Belgia, Republica Cehă, Franța, Germania, Olanda, Italia, Turcia, Marea Britanie şi Spania.

Daikin este pe piața din România din 1994, având în prezent 40 de angajați și o rețea complexă de distribuitori, axați pe soluții comerciale, industriale și rezidențiale.

 

www.daikin.ro

Related posts

InterContinental Bucuresti ofera gratuit oaspetilor cazati telefoane mobile pe perioada sederii

Adina Meyers

20 de ani de la inventarea solutiei micelare Sensibio H2O!

Adina Meyers

Longevivul și uimitorul thriller «Cursa de șoareci», în premieră la TNB!

Adina Meyers